Proiectul naţional LECTURIADA
Proiectul naţional LECTURIADA
„Lecturiada” este un proiect lansat în 2004 la Cluj. Rând pe rând, Cercurile de lectură din diverse judeţe ale ţării (dar şi din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia) au răspuns invitaţiei de a „rezolva” aşa-numita „criză a lecturii” şcolare. Timp de 6 ani, judeţul Vâlcea – prin Catedra de română din Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”- a avut statut de invitat permanent, remarcându-se prin diverse acţiuni (organizarea Zilei Mondiale a Cărţii, publicarea unor articole cu tematică de profil în revistele ANPRO: „Perspective” şi „Revista Cercurilor de Lectură”, vizionarea şi comentarea unor spectacole puse special în scenă de teatrele vâlcene).
Din 1 ianuarie 2011, Catedra de română a colegiului este „oficial” – parte a proiectului naţional „Lecturiada” (vor coordona activităţile doamnele profesoare Geanina Oprea Avram – initiatoarea acestui cerc- Simona Tămaş, Luminiţa Mănescu). În 14 ianuarie a.c. a avut loc prima întâlnire în această „formulă”. Elevii claselor a VI-a A, a IX-a E, a X-a D, a X-a E, a X-a F, a XI-a A, a XII-a A, a XII-a F împreună cu invitaţii: Dalina Ionescu, Marinela Capşa, Mihai Sporiş, Isabelle Teodorescu, Ioana Pârnuţă au intrat în „jocul” lecturilor din Eminescu, Jerome K. Jerome, Corinne Hoffmann, răspunzând, de asemenea, „provocării” de a citi pentru „data viitoare” câteva titluri notate de elevi pe flipchart.
Alţi parteneri în acest proiect de anvergură sunt: I. Ş. J. Vâlcea, CCD – Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Teatrul Municipal „Ariel”, Teatrul de Stat „Anton Pann”, Muzeul judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, Librăria „Virgil Ierunca”, Cercul de la Râmnic, dar şi profesori de română din Sighetul Marmaţiei, Drobeta Turnu Severin, Baia de Aramă etc.
Mai multe imagini pe site-ul colegiului: http://cnmbromana.blogspot.com