|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Soarta Spitalului din Brezoi este în întregime în mâinile primarului Robert Schell 

• Potrivit unor precizări ale Ministerului Sănătăţii,

Soarta Spitalului din Brezoi este în întregime în mâinile primarului Robert Schell

La sfârşitul anului trecut, un parlamentar vâlcean a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii pe tema situaţiei Spitalului Brezoi: „Mă adresez dumneavoastră prin intermediul acestei interpelări pentru a vă chestiona în legătură cu Ordinul Ministerului Sănătăţii privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă. Astfel, acest ordin ar încadra spitalul din Brezoi, care deserveşte majoritatea locuitorilor din nordul judeţului Vâlcea, în categoria V – nivel de competenţă limitat şi astfel, o bună parte din locuitorii localităţilor din nordul judeţului Vâlcea ar trebui să se deplaseze pe distanţe foarte lungi pentru a primi îngrijirea medicală pe care în prezent o pot primi de la acest spital. Vă rog pe această cale să îmi comunicaţi care este opinia ministerului pe care îl conduceţi asupra acestui caz, precum şi prezentarea unui plan de măsuri de înbunătăţire a condiţiilor medicale din acest spital, în special rezolvarea problemei principale referitoare la numărul mic de paturi aprobat, pentru încadrarea lui într-o categorie care să permită asigurarea serviciilor medicale de calitate la o distanţă rezonabilă faţă de domiciliul cetăţenilor din nordul judeţului Valcea”.

În data de 25 ianuarie 2011 a venit răspunsul din partea Ministerului Sănătăţii: „Criteriile de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă au fost aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1408 din 12 noiembrie 2010. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din actul normativ invocat anterior, Ministerul Sănătăţii elaborează metodologia privind clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, precum şi criteriile minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii. Până în prezent ordinul sus-menţionat nu a fost finalizat, motiv pentru care spitalul din Brezoi nu a putut fi clasificat în categoria V, aşa cum se susţine în interpelare. Pe de alta parte, menţionăm că numărul de paturi al unui spital nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte competenţa acestuia, motiv pentru care nu reprezintă un criteriu legal pe baza căruia se realizează clasificarea spitalelor.

Totodată, precizăm că, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, managementul asistenţei medicale al Spitalului Orăşenesc Brezoi fost transferat Consiliului Local Brezoi. Ca urmare, realizarea planului de măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor medicale din acest spital revine autorităţii administraţiei publice locale competente”.

Leave a Response