|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Peste 300 de vâlceni, interesaţi să muncească în Danemarca 

Peste 300 de vâlceni, interesaţi să muncească în Danemarca

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în data de 10 martie 2011 bursa locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Danemarca. Se oferă circa 200 de locuri de muncă pentru lucrători în agricultură, pentru a recolta căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă, dovleci, etc. Un grup de angajatori şi consilieri EURES danezi vor veni în România pentru a intervieva candidaţii care au aplicat un CV on-line, în limba engleză, pe website-ul www.seasonalwork.dk. „Până acum, pentru selecţia din martie, la AJOFM Vâlcea au fost peste 300 de vâlceni care s-au adresat Compartimentului Eures, iar dintre aceştia doar 55 au fost selectaţi pentru interviul cu angajatorul danez, în urma testului de conversaţie în limba engleză”, spune Dumitru Cornoiu, directorul AJOFM Vâlcea.
Perioadele de lucru sunt sfârşitul lunii mai – noiembrie, în funcţie de tipul recoltelor (căpşuni, zmeură, mazăre, ceapă şi dovleci). Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani, cunoştinţe de limba engleză de nivel mediu, rezistenţă la muncă fizică grea, iar experienţa în munca agricolă constituie un avantaj, ca şi munca anterioară la ferme daneze. Data ultimei aplicaţii pe site este 28 februarie 2011. Cei care vor să plece în ţara respectivă trebuie să aibă însă în vedere faptul că traiul este destul de scump în Danemarca, existând impozite mari şi, în consecinţă, salarii mari. Începând cu 1 mai 2009 nu mai este însă nevoie de permis de muncă pentru această ţară.

Salariile în Danemarca sunt stabilite pe ramură de activitate, prin contractele colective de muncă, unde sunt prevăzute condiţiile de muncă şi valoarea remunerării muncii. Nu există un salariu minim pe economie. Prin sistemul de securitate socială se suportă în condiţile legii, indemnizaţia de boală, de naştere, de accident de muncă sau boală profesională, pensii, ajutoare de deces, alocaţii familiale. Asigurarea contra şomajului este voluntară, iar stagiul minim de cotizare este 12 luni. Este necesar paşaport valabil, CV, diplomă şi referinţe traduse în daneză, fotocopii ale documentelor personale, certificate de căsătorie şi naştere ale copiilor, dacă este cazul.

Leave a Response