|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Căsătorii murdare 

Căsătorii murdare

Cristian Cumpănaşu

Cum se vede politica naţională din „depărtări”? Cu cocoaşa, precum cămila (masculul) care a intrat deja în călduri şi în lipsa de altceva a violat o „struţă” din deşert şi apoi a cugetat: iei ceea ce găseşti şi nu ceea ce-ţi doreşti! După 20 de ani de căutări politice şi de ideologii de import sau „gânduri băştinaşe”, am trăit să văd şi apariţia struţo-cămilei. La obiect, alianţa dintre PSD şi PNL într-un „corp politic” numit Uniunea Social Liberală. Dacă ar fi să ne luăm după doctrinele politice ale celor două partide, unul dintre „artişti”, PSD-ul este prezentantul maselor larg populare. Celălalt, PNL-ul, are tupeu de „elită” dar e stângaci în a-şi ascunde scopul final, adică disperarea clasei muncitoare prin egoismul fără limite; că doar nu degeaba ideologia liberală se încadrează în linia prosperităţii personale!

Din căsătoria profund interesată şi din „compatibilitatea ideologiilor celor doi parteneri” a rezultat conglomeratul de interese politico-economice, USL. În plan social e ca şi cum s-ar fi căsătorit o profesoară ofticoasă cu o ciozvârtă de catedră. Un fel de „hai sa ne unim ca sa impartim!”. In plan politic insa e o „adevarata lovitura” data de cele doua partide PDL-ului . Se aude vaietul „capitanului” lovit in prova chiar de aici din strainatate. Cum PSD a abandonat partea de centru stanga a politicii nationale,ne intrebam cine o va ocupa? Ce partid se va mai infiinta? Sau sa ramana pista libera? Imposibil! In acest fel PSD si-a dat adevaratul examen . Nu conteaza saracia! Ce conteaza Romania? Despre PNL si interesele sale dictate de insasi ideologia sa, numai cuvinte de lauda si burti verzi! Se spune din popor ca onorabila capra raioasa tine coada in sus. Asa ca in timpul „cheii” mariei- sale, Tapul. Tot o alianta a fost si atunci,nu? De doi lei democrazie, din leii noi. Poate va mai amintiti. Toata lumea vorbeste de criza. Dar nu toti o suporta. Toti ne vaitam ca suntem saraci dar restaurantele si barurile orasului sunt pline de somerii care de abia si-au primit „leafa”. Spunem ca nu avem cu ce trai, dar la munca… „ne pute”. Cerem de la guvern si ni se raspunde din „varful catargului” ca nu mai putem fi o natiune asistata. In acelasi timp in jurnalele „de efect” apar stiri de genul: fata d-lui presedinte a cheltuit pe bijuterii 5.000 de „euroi”! Gica Pamplezir, patronul firmei „Albinuta din celula” si-a parasit nevasta si si-a „tras” amanta de 25 de ani, desi el are 70 si-l sfideaza pe Matusalem! Senatorii si deputatii dau in judecata jurnalistii pentru ca au publicat „poze” cu ei si amantele dumnealor(vedeti, nu va tutuiesc pentru ca va respect de nu mai pot). Si-au permis sa le violeze privacy-ul!

Se supune la vot in Parlament daca va fi sau nu anchetat de justitie un senator sau deputat! Aoleo!! Toate aceste lucruri sfideaza saracia dupa cum noua casatorie PSD-PNL , sfideaza bunul simt al ideologiilor partidelor . Si toate aceste lucruri se petrec din cauza „ciolanului”. Ciolanul e de vina si nicidecum politicienii. Romania trebuie sa treaca de criza mondiala! Sa se ia masuri sa vada trimisii FMI cum dramuim banii sai! Asadar taiem pensiile oamenilor normali, ca pensionarii „normali” au devenit piatra de moara a societatii noastre multilateral nesimtite si profund capitaliste. Lasam insa neatinse pensiile celor din justitie ca domnii au „trecere” si dupa moarte. Lovim in militarii trecuti in rezerva, ca si asa nu mai au vlaga si au inceput sa treaca in randurile socialistilor lui Rotaru. Sunt nostalgici. Deci, pe ei Lica, pe ei ma! Asta vedem noi cei multi si travestiti in rolul sclavului modern, dragi politicieni. Il ingropati a doua oara pe Ceausescu! Le spuneti oamenilor, care au realizat ca pe timpul sau romanul avea orgoliu national si demnitate, ca sunt nostalgici. Dar dati-ne voi struto- camilelor CONTEMPORANE un motiv sa fim mandri ca suntem romani si sa va pupam urmele lasate in colbul austostrazilor nou construite! A, nu aveti?

Ne spuneti de cozile „comuniste” pentru a cumpara alimentele de baza? De ce nu ne spuneti ca multi dintre copiii nostri au inceput sa saliveze precum cainele lui Pavlov atunci cand trec pe langa o cofetarie? De ce nu vorbiti despre pretul benzinei platit cu maruntis strans in punga? Nu aveti interesul sau nu aveti curajul? Vi se taie macaroana sponsorizarii partidului? Si din buzunarele voastre de popa nu dati nimic ca sa va duceti crucea „ideologica” mai departe! Sunteti unul impotriva celuilat si toti impotriva celor multi si obiditi. Aplicati politica gainii ce s-a urcat pe gramada de graunte si acum arunca in noroi rodul pamantului! Noi asa va vedem. Si mai vedem cum scuipati pe painea vostra cotidiana , muncitorul. De ce-l urati? Doar el si munca sa rau platita va baga banii in buzunare! Ce ne trebuie sa devenim patronii propriilor noastre destine? Inteligenta? Nu! Ne trebuie apartenenta neconditionata la un partid si apoi un traseu politic bazat pe bunici, unchi, surori, matusi si multa nesimtire. Ce mai conteaza culoarea politica a partidului? Se spune ca in dragoste , razboi si politica este permis orice, dar voi in politica ati intrecut orice masura. Scopul scuza mijloacele si in acest context va mutati de la un partid la altul precum mustele. Multi dintre „transfugii” de sange romanesc asa va vad. Sunteti in societatea noastra precum musca la arat! Si n-am plecat din tara de bine, nici de rau. Eu am plecat de scarba. Iar acum ma simt mintit atat de tare(ma refer la confraternitatea voastra „ideologica”!) ca in supararea mea as sparge nuci cu partea dorsala. De aceea am si lasat cu limba de moarte sa fiu inmormantat cu fata in jos. Iar acum scumpiti si gazul!

O solutie exista pentru a supravietui. Trecem pe biogaz, ca oricum fasolea a ajuns carnea saracului. Daca o are si pe aceea. Daca nu , rabdari prajite si expuneri repetate cu burta la soare la doi metri sub pamant. Solutie generala. Un vechi proverb spune ca ceea ce n-a fost facut la masa de pranz se face la cina. Si romanul care a inceput sa se culce cu burta goala a cam inceput deja sa vada cine-i trage clopotele cu adevarat. Si nu e clopotarul satului! Daca ti-e foame cica gandesti mai bine, mai limpede. Degeaba angajati specialisti in manipularea psicologica a maselor si va „trageti” posturi tv si ziare dupa „pohta ce ati pohtit!” in conformitate cu greutatea burdihanului , caci adevarul nud a inceput sa strige. Cat de trista a ajuns tara aceasta , a murit pana si Bula ! Au venit insa pe scena vietii, copiile sale, „bulangiii”! N-au nici un haz, dar romanii trebuie sa-i suporte asa cum sunt. Imbuibati, lacomi, semi-analfabeti , cruzi si mai ales cu burtile pana la pamant, ca ratele bosite din curtea bunicilor. Pana intr-o zi…

Leave a Response