|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Romulus Bulacu dă asigurări că din iarna viitoare vom schia la Voineasa 

Romulus Bulacu dă asigurări că din iarna viitoare vom schia la Voineasa

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, ne-a precizat că în câteva zile vor începe lucrările la pârtia de schi de la Voineasa, iar finalizarea parţială a investiţiei (pârtia propriu-zisă) este prevăzută pentru sfârşitul anului acesta. „Mai sunt câteva mici probleme la Ministerul Mediului, dar ele sunt rezolvabile. Potrivit contractului, firma care a câştigat licitaţia poate da drumul la lucrare pe banii ei, iar apoi Ministerul Dezvoltării Regionale va deconta imediat facturile.

Valoarea totală a investiţiei este de 25 milioane de euro, o valoare mult mai mică decât valoarea din studiul de fezabilitate. Sunt nişte investiţii care vor atrage noi fonduri private în unităţi de cazare şi masă. Din discuţiile pe care le-am purtat cu ministrul Elena Udrea, a spus că o interesează foarte mult soarta turismului vâlcean. Licitaţia a fost organizată direct de Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru că ei sunt cei care alocă fondurile. Nu au existat nici un fel de suspiciuni cu privire la modul de organizare a licitaţiei”, ne-a declarat recent Romulus Bulacu.

În luna decembrie 2010, la Primăria Voineasa s-a semnat contractul de execuţie a pârtiei de schi din apropierea lacului Vidra. Reamintim cititorilor noştri că proiectul demarat în urmă cu doi ani a ajuns, iar licitaţia pentru construirea pârtiilor a fost câştigată de un consorţiu din Cluj Napoca, SC Acomin SA Cluj Napoca, ca lider de proiect şi-i are ca asociaţi firmele Leitner, Italia şi Primavera SRL din Deva. Firma din Cluj a câştigat licitaţia cu suma 118,4 milioane lei, fără TVA.Prin această lucrare, reprezentanţii autorităţilor implicate în proiect speră că judeţul Vâlcea să intre pe harta Europei turistice montane alături de Elveţia, Austria, Italia.

Proiectul constă de fapt în amenajarea a patru pârtii de schi în zona Puru-Mioarele, pe versantul nordic al munţilor Lotrului, la peste 1200 m altitudine. Complexul turistic va avea în dotare o telegondolă, un telescaun, două teleschiuri, iar în apropiere o parcare supraetajată de 400 de locuri. (P.C.)

Leave a Response