|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Terenurile Staţiunii Pomicole sunt râvnite de rechinii imobiliari 

Ministrul Agriculturii, interpelat de senatorul Emilian Frâncu:

Terenurile Staţiunii Pomicole sunt râvnite de rechinii imobiliari

Senatorul Emilian Frâncu a transmis recent următoarea interpelare ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără: „Domnule ministru, m-a bucurat vizita dumneavoastră în judeţul Vâlcea, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de o vizită punctuală pe probleme agricole. Pe de altă parte, permiteţi-mi să am rezervele mele cu privire la rezultatele acestei vizite (în sensul de a fi fost doar o vizită cu promisiuni şi atât).

Doresc însă să îmi precizaţi dacă este reală informaţia apărută pe fluxul agenţiilor de presă, respectiv aceea că  Ministerul Agriculturii sprijină Staţiunile de Cercetare din judeţul Vâlcea şi mă refer aici la cele două – cea Viniviticolă de la Drăgăşani şi cea Pomicolă din Râmnicu Vâlcea.

Aş dori să îmi comunicaţi  cum veţi sprijini Staţiunea de la Drăgăşani (mă refer în special la partea financiară), pentru că acolo au mai fost anul trecut nişte promisiuni care au rămas doar la acest stadiu.

În ceea ce priveşte Staţiunea Pomicolă de la Râmnicu Vâlcea, ţin să vă precizez faptul că de ani buni, atât terenul pe care se situează, cât şi proprietăţile, sunt râvnite de „rechini” imobiliari, mulţi dintre ei de rang mare din judeţ, care, folosind diferite tertipuri în instanţă, chiar au avut câştig de cauză.

Doresc, de asemenea, să îmi comunicaţi cum poate ajuta Ministerul Agriculturii ca această staţiune să nu dispară pur şi simplu (fiind, de altfel, una din cele mai bune astfel de instituţii de gen din ţară şi nu numai)?”

Leave a Response