|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

CJ Vâlcea, 32 de primării şi entităţile din subordine au “rătăcit 

• Conform raportului Curţii de Conturi,

CJ Vâlcea, 32 de primării şi entităţile din subordine au „rătăcit” prin acte 470 milioane euro

În completarea prezentării raportului Curţii de Conturi realizat anul trecut asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public în exerciţiul financiar al anului 2009, trebuie să spunem că la nivelul judeţului Vâlcea (primării, CJ Vâlcea şi entităţi din subordinea acestora) s-au înregistrat abateri generatoare de prejudicii, venituri suplimentare şi nereguli financiar-contabile în valoare totală de circa 2 miliarde lei (470 milioane euro).

Astfel, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit prejudicii în valoare de 3,43 milioane lei, din neîndeplinirea obligaţiilor financiare către bugetele publice (la primăriile Drăgăşani, Berislăveşti şi Nicolae Bălcescu) şi din nerespectarea reglementărilor legale în efectuarea cheltuielilor (la Consiliul Judeţean Vâlcea şi primăriile din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Brezoi, Călimăneşti, Băile Govora, Cernişoara, Diculeşti, Făureşti, Lăpuşata, Livezi, Lungeşti, Popeşti, Racoviţa, Roeşti, Voiceşti, Zătreni, Sălătrucel, Berislăveşti, Buneşti, Oteşani, Măldăreşti, Amărăşti, Costeşti, Orleşti, Drăgoeşti, Roşiile, Mădulari, Malaia şi Lăcusteni, dar şi la DADP Rm. Vâlcea, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea, Clubul Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Grup Şcolar „Petrache Poenaru” Bălceşti şi Teatrul municipal Ariel Rm. Vâlcea).

De asemenea, Curtea de Conturi a constatat că s-au realizat venituri suplimentare de circa 4,2 milioane lei, din constatări privind legalitatea, realitatea şi exactitatea evidenţelor contabile şi a bilanţurilor contabile (la primăriile Călimăneşti şi Măldăreşti), din neîndeplinirea obligaţiilor financiare către bugetele publice (la primăriile Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Călimăneşti, Amărăşti, Cernişoara, Făureşti, Lăpuşata, Păuşeşti-Măglaşi, Racoviţa, Mihăieşti, Costeşti, Nicolae Bălcescu şi Lăcusteni), din nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a unor venituri bugetare (la Consiliul Judeţean Vâlcea, la primăriile din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Băile Govora, Brezoi, Călimăneşti, Amărăşti, Cernişoara, Diculeşti, Drăgoeşti, Făureşti, Popeşti, Prundeni, Livezi, Racoviţa, Mădulari, Mihăeşti, Păuşeşti-Măglaşi, Roeşti, Voiceşti, Zătreni, Costeşti, Berislăveşti, Orleşti, Milcoiu, Nicolae Bălcescu şi Oteşani, dar şi la Teatrul municipal Ariel Rm. Vâlcea şi Grupul Şcolar „Petrache Poenaru” Bălceşti).

În fine, Curtea de Conturi a identificat nereguli financiar contabile în valoare totală de circa 1,97 miliarde lei, din calitatea conturilor de execuţie bugetară (la primăriile Buneşti şi Voiceşti), din constatări privind legalitatea, realitatea şi exactitatea evidenţelor contabile şi a bilanţurilor contabile (la Consiliul Judeţean Vâlcea, la primăriile Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Călimăneşti, Băile Govora, Diculeşti, Lăpuşata, Malaia, Mihăeşti, Voiceşti, Făureşti, Ioneşti, Roşiile, Racoviţa, Mădulari, Păuşeşti-Măglaşi, Popeşti, Prundeni, Berislăveşti, Nicolae Bălcescu, Oteşani, Sălătrucel, Frânceşti, Lăcusteni, Buneşti, dar şi la Clubul Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Grădiniţa nr. 2 Rahova Drăgăşani şi Liceul teoretic Băile Govora), din încălcarea prevederilor legale referitoare la administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale (la primăriile Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Băile Govora, Buneşti, Făureşti, Malaia, Popeşti, Racoviţa, Voiceşti, Oteşani, Măldăreşti, Frânceşti, Lăcusteni, Nicolae Bălcescu, Berislăveşti şi Sălătrucel), din nerespectarea reglementărilor legale în efectuarea cheltuielilor (la primăriile Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Buneşti, Mădulari, Păuşeşti-Măglaşi, Făureşti, Malaia, Voiceşti, Nicolae Bălcescu, Măldăreşti, Oteşani şi Lăcusteni), din nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a unor venituri bugetare (la primăriile Băile Govora, Buneşti, Livezi, Malaia, Popeşti, Voiceşti, Milcoiu şi Oteşani). (Petre Coman)

Leave a Response