Arhiva
PUBLICITATE
PARTENERI MEDIA
Actualitate
Două noi parcuri fotovoltaice la Vâlcea – Bujoreni și Bălcești
decembrie 7, 2015 Judeţul Vâlcea va avea în 2016 două noi parcuri fotovoltaice, unul în comuna Bujoreni, iar cel de-al doilea în oraşul Bălceşti, în parcul industrial, urmând să asigure astfel energia electrică şi pentru companiile care vor dezvolta aici investiţii. În schimb, în Bujoreni, localitatea limitrofă a municipiului Râmnicu Vâlcea unde s-au dezvoltat în ultimii ani trei cartiere ...Articol Complet
Mos Nicolae a trimis daruri pentru toti copiii internati in Spitalul Judetean de Urgenta din Râmnicu Vâlcea
Toti copiii internati au primit dulciuri. Mos Nicolae nu i-a uitat în acest an nici pe copiii care, din cauza unor probleme de sanatate, au ajuns în aceste zile ...Articol Complet
Serviciul Paşapoarte a primit luna trecută adrese privind arestarea în străinătate a 11 vâlceni
În perioada 1 – 30 noiembrie 2015, activităţile principale ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vâlcea s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii ...Articol Complet
ABA Olt a finalizat proiectul „WATMAN – Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor – Etapa I”
La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Olt, a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului „WATMAN – Sistem informaţional pentru managementul integrat ...Articol Complet
SHARE!!! O ȘANSĂ PENTRU VÂLCEA!
Demersul initiat pe acest grup, cel de sprijin pentru varianta de autostrada favorabila zonei Valcea, a avut succes prin distributia lui pe multiple mijloace online. Acum pe forumul CNADNR, ...Articol Complet
Dezbaterile pe tema traseului autostrăzii Sibiu-Piteşti continuă
Potrivit unui comunicat de presă al CNADNR, emis zilele trecute, compania de drumuri a supus dezbaterii publice cele cinci variante de construire a autostrăzii Sibiu-Piteşti, încă din faza ...Articol Complet
Circulația rutieră, blocată în continuare pe Valea Oltului
Circulația rutieră pe DN 7 – Valea Oltului – rămâne în continuare blocată, miercuri, din cauza căderilor de stânci pe carosabil, de la ieșirea din stațiunea Călimănești până ...Articol Complet
CET Govora oprește apa caldă în Petrișor
SC CET Govora SA anunţă oprirea furnizării agentului termic pentru încălzire şi sub formă de apă caldă de consum la toţi consumatorii racordaţi la PT7A, PT8 Petrişor şi ...Articol Complet
Concert pentru Colectiv la Râmnicu Vâlcea. Un concert frumos pentru oameni frumoşi. Un bilet pentru îngeri.
Un concert frumos pentru oameni frumoşi. Un bilet pentru îngeri. Asta fost seara aceasta cu muzică, cu linişte, cu eleganţă, cu multe vise. Uite că se poate să nu ...Articol Complet
20 de gospodării inundate în cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea
Share on googleShare on facebookShare on twitterShare on emailMore Sharing Services 20 de gospodării din cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea au fost inundate vineri noaptea, apa de pe versanți ...Articol Complet