|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Actualitate

Doi profesori din Vâlcea, prinşi în timp ce copiau la examenul de definitivat

  DEFINITIVAT 2015. La Vâlcea s-au înscris 169 de profesori, însă în ziua examenului 11 nu s-au prezentat, iar 40 s-au retras chiar în timpul probei scrise. Mai mult, au fost şi doi profesori care au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi copiind. Unul dintre profesori avea un dispozitiv în ureche, iar altul încerca să copieze cu ...Articol Complet

Memorialul „Vasile Militaru” la Ocnele Mari

  Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 9 iulie 2015, Primăria orașului Ocnele Mari și Parohia Trăistari organizează Memorialul „Vasile Militaru”, aflat la cea de-a cincea ediție. ...Articol Complet

Prefectul Cornoiu a motivat atacarea ultimei decizii a Consiliului Local privitoare la schimbarea lui Ion Gigi Matei

Prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, informează că, în urma exercitării controlului de legalitate în baza art.19 alin.l lit.e din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, ...Articol Complet

Peste 50.000 de bolnavi s-au internat la Spitalul Judeţean, iar costurile cu medicamentele au fost de 2,4 milioane euro

La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a prezentat un raport privind activitatea desfăşurată în 2014 şi în primul trimestru din acest an. ...Articol Complet

ANI a repurtat o primă victorie în războiul cu primarul din Şuşani, Gheorghe Staiu

Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat recent în dosarul de incompatibilitate al primarului din Şuşani, Gheorghe Staiu, reclamant fiind chiar edilul şef din Şuşani, iar pârâţi fiind ANI şi ...Articol Complet

Apavil a soluţionat 4 avarii în Drăgăşani şi Prundeni

Personalul de întreţinere şi reparaţii al Apavil din sectorul Drăgăşani a desfăşurat o serie de activităţi în ultima perioadă în întreaga arie de operare. Astfel, au fost remediate 4 ...Articol Complet

Primăria va plăti din bugetul local lucrări suplimentare la proiectul de amenajare a centrului Râmnicului

Printre puţinele proiecte de hotărâri aprobate săptămâna trecută de Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se numără şi cel privind plata din bugetul local a sumei de circa 10.000 ...Articol Complet

Afacerile distribuitorului Damila, deţinut de senatorul liberal Niţu, au trecut de 50 milioane euro

Distribuitorul de materiale de construcţii şi produse metalurgice Damila SRL din Vâlcea, deţinut de senatorul PNL Remus-Daniel Niţu, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 228 ...Articol Complet

RĂZBOIUL PENTRU GUNOAIELE VÂLCENILOR CONTINUĂ: URBAN SA – Gigi Matei este un mincinos!

Într-un articol despre licitatia pe deseuri de la Primaria Rm Valcea, domnul Matei Gigi Ion face urmatoarele afirmatii: „Rezultatul licitaţiei este unul stabilit printr-o hotărâre judecătorească a unei instanţe ...Articol Complet

Jumătate din pădurile din Vâlcea, la dispoziţia hoţilor de lemne

Mai bine de jumătate din pădurile din judeţul Vâlcea sunt la dispoziţia hoţilor de lemn. Deşi legea îi obligă pe proprietarii de pădure să plătească şi paza, cei care ...Articol Complet
Pagina 168 din 394« Prima...102030...166167168169170...180190200...Ultima »