|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Actualitate

Au fost premiate asociaţiile câştigătoare ale Concursului ”Împreună pentru un oraş mai curat”

Desfăşurat în perioada 29 martie – 5 aprilie, ediţia de anul acesta a Concursului ”Împreună pentru un oraş mai curat” şi-a premiat câştigătorii joi, 10 mai, în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului. La concurs s-au înscris 39 de asociaţii de proprietari, iar în urma jurizării făcute de o comisie alcătuită din funcţionari publici şi consilieri locali s-au fost ...Articol Complet

ISJ Vâlcea organizează evenimentul ,,Târgul Ofertelor Educaționale– Învățământ Profesional 2018”

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează, în data de11 mai 2018, evenimentul ,,Târgul Ofertelor Educaționale– Învățământ Profesional 2018”, în intervalul orar 9.00-12.00, la Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Centrului ...Articol Complet

Consiliul Local, convocat de urgenţă să aprobe fonduri pentru lucrări de deviere reţele pe Calea lui Traian intersecţie cu Dacia

  Vineri, 11 mai, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, va documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de ...Articol Complet

FOTO/VIDEO – Constantin Radulescu a inaugurat podul care face legătura între satele Mărgineni şi Bătăşani din comuna Valea Mare

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a participat marţi, 8 mai a.c., la inaugurarea lucrărilor de construire a podului care face legătura între satele Mărgineni şi Bătăşani din comuna ...Articol Complet

Andra Bica: COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ “MATEI BASARAB” din Ramnicu Valcea a obținut titlul de Școală Europeană!

Cu bucurie vă anunț ca pentru prima dată o școala din județul nostru a obținut titlul de Școală Europeană! Felicităm întreaga echipă de conducere, cadrele didactice, personalul administrativ și ...Articol Complet

Constantin Radulescu isi canta Valcea in… versuri

Valcea…. cel mai frumos judet din Romania! Valcea este inmiresmat… parfumat si bâzâit in aceste zile! Se face mierea…. salcâmul e in sărbătoare! Veniti pe la noi…. din sud pana ...Articol Complet

Curs de diplomaţie predat de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, tinerilor vâlceni

  Luni, 7 mai 2018, la orele prânzului, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit o întâlnire a ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, cu peste 100 de ...Articol Complet

Primarul Mircia Gutau a inaugurat lucrările de pe strada Uţeştilor

  Luni, 7 mai, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat lucrările de amenajare a străzii Uţeştilor din zona Căzăneşti a municipiului, lucrări care ...Articol Complet

Evenimentul „Caravana Filmului Românesc” ve debuta în centrul Râmnicului în data de 21 mai

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat zilele trecute participarea Primăriei la organizarea evenimentului „Caravana Filmului Românesc” în perioada 21.05 – 25.05.2018. A fost împuternicit primarul municipiului ...Articol Complet

Elevi de la mai multe scoli din judet implicati in Proiectul ,,Cunoaște Europa’’

  Vineri, 4 mai 2018, de la ora 12.00 a avut loc la Secția Periodice-Legislație a Bibliotecii Județene Vâlcea, o nouă întâlnire în cadrul proiectului ,,Cunoaște Europa’’. Au fost ...Articol Complet
Pagina 37 din 394« Prima...102030...3536373839...506070...Ultima »