Arhiva
PUBLICITATE
PARTENERI MEDIA
Administratie
Gigi Matei le dă ordine șefilor de la… Poliție
În calitatea sa de preşedinte al Comisiei Locale de Ordine Publică, primarul interimar Gigi Matei a prezidat joi dimineaţa o şedinţă a acestui organism, la care au participat şeful Poliţiei municipale – cms. şef Florian Marin, şeful Poliţiei Locale, Alecu Diaconu, consilieri locali şi reprezentanţi ai municipalităţii. În urma acestei întâlniri, a fost avizat Planul de ordine şi siguranţă ...Articol Complet
Primarul interimar Gigi Matei, profesor la „Școala Altfel“
În ciuda unui program foarte încărcat, primarul interimar Gigi Matei a fost, marţi dimineaţa, gazdă pentru elevii clasei a XI-a F de la Colegiul Naţional de Informatică ”Matei Basarab”, ...Articol Complet
Primăria Horezu organizează cea de-a X-a ediţie a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii”
După cum este cunoscut, în fiecare primăvară, în ziua de vineri din Săptămâna Luminată, Primăria şi Consiliul local al oraşului Horezu, organizează Târgul Popular „Izvorul Tămăduirii”. În acest an, ...Articol Complet
CJ Vâlcea a aprobat proiectul „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Oltenia”
Recent, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat proiectul „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia” în valoare de 6,34 milioane de lei, care va ...Articol Complet
150 de ani de la înfiinţarea Instituţiei Prefectului în România
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Instituţiei Prefectului în România, fapt certificat de Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, ...Articol Complet
S-a completat consiliul de administraţie al societăţii Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA
Autorităţile judeţului Vâlcea au decis recent numirea a doi membri în consiliului de administraţie al societăţii Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA, respectiv Corina Vasilica Andreescu şi Ion ...Articol Complet
Consiliul Local va aproba contul de execuţie al bugetului local pe 2013 şi a doua rectificare pe anul acesta
În data de 25 martie, primarul Râmnicului a semnat decizia de conovocare, în şedinţă ordinară, a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru data de 31 martie 2014, ...Articol Complet
CJ Vâlcea va arunca 20 milioane lei tuturor primarilor pentru „stimularea” în campania electorală
Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat la sfârşitul acestei săptămâni să aprobe propunerea de repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de circa 20 milioane de lei pentru achitarea arieratelor provenite ...Articol Complet
Şedinţă maraton a CJ Vâlcea cu 33 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi
Vineri, 28 martie, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 33 de proiecte de hotărâri sau informări plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Concret, printre ...Articol Complet
Primarul Sorin Vasilache va transforma Băile Olăneşti în perla staţiunilor româneşti
Profesionalismul, onestitatea şi francheţea au făcut din edilul şef al oraşului Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, un primar model. Pentru a asigura o bază solidă de susţinere a iniţiativelor şi ...Articol Complet