|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Editorial

Cum a votat Dumnezeu

V.V. Ponta și isteții din jurul său au avut ideea să-l bage pe Dumnezeu în campania lor electorală. Prin mijloace specifice corupției, au convins și o grămadă de înalți prelați să li se alăture. Înfrîngerea zdrobitoare a lui V.V.Ponta este, pentru orice drept credincios din această țară, o lecție: cînd te joci cu icoanele pe spatele cărora scrii să ...Articol Complet

Magistrul Loază şi ucenicul Forfotă

Prezenţa d-lui Iohannis în emisiunea de aseară, de la Realitatea TV, stă sub semnul contradicţiei flagrante cu propria imagine, cea pe care se străduieşte s-o livreze electoratului de luni ...Articol Complet

Domnule viitor preşedinte al României

  Vă vorbesc în numele meu, deşi, poate, mulţi alţii gândesc ca mine. Nu sunt purtătorul de cuvânt al poporului român, sunt purtătorul de cuvânt al lui Alex. Ştefănescu. ...Articol Complet

O cronologie din viața alegătorului turmentat

Iunie-iulie 2014 – are loc o primă discuție între Teodor Meleșcanu și fostul senator PSD, Traian Rece, despre candidatura la președinție a directorului SIE. Început de septembrie – FBI ...Articol Complet

Nuţi, Cristi şi Mandela

  Aşa sunt ăştia mici: vioi! Au impresia că joacă în Albă ca Zăpada – cu cât sunt mai mici şi mai mulţi, cu atât happy-endul din capul lor ...Articol Complet

Vara la Festivalul de teatru „Ariel Interfest”

Ariel Interfest e la a IV-a editie. Cu ambiţii şi drag de teatru, organizatorii, Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, au trecut peste greutăţi şi au purces la derularea ...Articol Complet

Ordonanţa-atentat la adresa educaţiei naţionale. Extremă urgenţă!

Ordonanţa ce modifică legea educaţiei naţionale este o contraofensivă a conspiraţiei modiocrilor împotriva societăţii româneşti. Ea aruncă învăţământul românesc cu cel puţin două decenii în urmă. Respingerea ei este ...Articol Complet

Câteva observaţii despre liberali şi nu numai

Congresul PNL a complicat in loc sa simplifice lucrurile in opozitie. Astazi nu mai e atat de limpede ca Iohannis va fi candidatul dreptei, nici ca fuziunea cu PDL ...Articol Complet

Despre Mircia Gutău, PUȘCĂRIE, „pulime“ și candidatură

Mircia Gutău REVINE ÎN FORȚĂ în politica vâlceană! În mod paradoxal, sentința definitivă a Curții de Apel Craiova, de condamnare, cu suspendare, pentru corupție în controversatul dosar al „locurilor ...Articol Complet

Politicieni, nu vă bazați pe tinerii români în caz de război!

România ruptă în fund se pregătește de război. Știrea referitoare la reevaluarea forțelor militare ale țării, la analizarea situației rezerviștilor români este una de-a dreptul ridicolă. Nu are cum ...Articol Complet
Pagina 6 din 59« Prima...45678...203040...Ultima »