|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Impact

BRAVO LUI! Florin Brăgău dă în judecată CEZ România pentru facturile de curent ABUZIVE!

În nici o țară normală, consumatorului nu i se taie curentul fără să fie anunțat. CEZ VÂNZARE a debranșat mii de oamenii fără să îi anunțe, preavizul nu au fost trimise și dacă au fost trimise, prin poștă, s-a făcut fără confirmare.Nici nu ajungea notificarea la cetățean că acesta se trezea în BEZNĂ. Nu este normal așa ceva, mai ...Articol Complet

Seful CJ Vâlcea, liberalul Păsat, LOVIT DE AMNEZIE: nu își amintește de vreo informare SRI despre Hexi Pharma!

  Presedintele Consiliului Judetean Valcea, Gheorghe Pasat, a declarat joi pentru Agerpres ca nu isi aminteste de vreo notificare a SRI pe tema calitatii produselor Hexi Pharma in perioada ...Articol Complet

Piperea: Există trei investitori interesați de cumpărarea Oltchim! Un fond de investiții britanic, grupul germano-polonez PCC SE și un consorțiu româno-britanic, sunt “pețitorii” combinatului aflat în insolvență

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei, are deja trei ”pețitori”, în prezent manifestându-și interesul pentru compania românească ...Articol Complet

Oamenii lui Buican, surprinşi de camerele video în timp ce distrugeau afişele electorale din Râmnic

În primele zile de după declanşarea campaniei electorale, prin intermediul camerei video de la intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada General Magheru au fost sesizate, în două rânduri, distrugeri ...Articol Complet

Primele măsuri ale lui Remus Borza la CET Govora: toate contractele în curs vor fi analizate, urmează concedieri şi tăieri de sporuri

CET Govora are datorii de 300 de milioane de lei şi costuri de producţie prea mari CET Govora, companie deţinută de Consiliul Judeţean Vâlcea, are datorii de peste 300 ...Articol Complet

Constantin Rădulescu: AM AVUT O GUVERNARE BUNĂ ŞI VOM RĂMÂNE APROAPE DE OAMENI!

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea al Partidului Social Democrat Vâlcea are 40 de ani şi face politică în P.S.D. de la vârsta de 17 ani, este aşadar un produs 100% ...Articol Complet

Liberalii sparg conturile de facebook ale candidaților PSD din Vâlcea!

Campanie electorală mizerabilă la Mateești! Contul de facebook al candidatului PSD la primărie, Cosmin Anghelescu, a fost spart, fiind publicate acum tot felul de mizerii. Atacuri la persoană, atacuri ...Articol Complet

Imagini şocante! Maidanezi otrăviți și aruncați la ghene în Vâlcea!

captură: România Tv Imagini incredibile filmate în oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea. Câinii maidanezi din oraş sunt otrăviţi şi lăsaţi să se chinuie sub privire disperate ale locuitorilor. “Locuiesc în ...Articol Complet

Liberalul Dumitru Tărășenie: Mă simt ridicol pentru că i-am susținut pe colegii mei de la CJ și din structurile CET!

Mesaj dur al liberalului Dumitru Tărășenie, postat pe contul de facebook: La ora asta cred ca sunt printre primii cititori ai acestui articol. Dincolo de apartenenta la PNL exista ...Articol Complet

În atenția lui Remus Borza: Conducerea CET Govora a cheltuit ILEGAL 100 de miliarde de lei pentru reparații la Cazanul 7! Lucrările trebuiau realizate de societatea Energoutil!

Ipochimenii care au băgat în insolvență CET Govora, directorul general – pensionarul Ludovic Zelici și cercetatul penal de DNA, directorul economic, Constantin Lăpădat, cu girul politrucilor iberali de la ...Articol Complet
Pagina 129 din 372« Prima...102030...127128129130131...140150160...Ultima »