Arhiva
PUBLICITATE
PARTENERI MEDIA
Politica
Senatorul Laurenţiu Coca este preşedintele Clubului Social Democrat Vâlcea
Secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, Codrin Ştefănescu, va veni zilele următoare în vizită la organizaţia PSD Vâlcea. În urma discuţiilor avute cu colegii de partid, a fost decisă înfiinţarea Clubului Social Democrat, ca prim pas în implementarea programului „De la om la om”, lansat de PSD la nivel naţional. Clubul Social Democrat va funcţiona în cadrul organizaţiei judeţene, urmând ...Articol Complet
Senatorul Laurenţiu Coca va candida 100% la preşedinţia PSD Vâlcea
În urmă cu două săptămâni, Palatul Parlamentului din București a fost destinația pentru cei 70 de delegați și invitați ai PSD Vâlcea la lucrările Consiliului Național PSD. Invitați ...Articol Complet
UNPR-iştii lui Gabriel Oprea din Oltenia şi-au dat întâlnire la Râmnicu Vâlcea
Joi, 26 martie, la sala Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc întâlnirea reprezentanţilor UNPR din Regiunea de Dezvoltare 4 Sud-Vest Oltenia. La evenimentul politic au fost prezenţi următorii: ...Articol Complet
Senatorul Cotescu îi cere ministrului Justiţiei să ia măsuri pentru îmbunătăţirea actului de justiţie
Senatorul PNL Adrănel Cotescu a formulat recent o interpelare pe care a adresat-o lui Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, pe tema îmbunătăţirii actului de justiţie. „Curtea Europeană a Drepturilor ...Articol Complet
„Locotenentul“ Mazilu anunţă cu mare pompă MAREA DESCĂLECARE A Generalului Oprea la Vâlcea
Joi, 26 martie a.c.,cu începere de la ora 12.00, în sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea conducerea centrală a Uniunii Naţionale pentru Progresul Românie va susţine declaraţii de presă imediat după întâlnirea ...Articol Complet
Deputatul Buican prezintă o soluţie pentru plata creanţelor salariale ale disponibilizaţilor de la Oltchim
În data de 19 martie 2015, prin intermediul unei adrese depuse la Ministerul Finanţelor Publice şi la Secretariatul General al Guvernului, o parte dintre parlamentarii din judeţele Vâlcea ...Articol Complet
Senatorul Coca i-a cerut ministrului Educaţiei schimbarea destinaţiei clădirilor şcolare nefolosite
Senatorul PSD Laurenţiu Coca a formulat recent o interpelare pe care a adresat-o lui Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pe tema schimbării destinaţiei clădirilor şcolare ...Articol Complet
Senatorul Cotescu îl trage de urechi pe premierul Ponta
Senatorul liberal Marin Adrănel Cotescu i-a trimis recent primului ministru Victor Ponta următoarea interpelare:„În cadrul Raportului de țară pe 2015 pentru România, Comisia Europeană a punctat că principalele ...Articol Complet
Deputatul Mazilu l-a întrebat pe ministrul Culturii cum promovează şi ţine în viaţă tradiţiile locale
Deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a formulat recent o interpelare pe care a adresat-o lui Ioan Vulpescu, Ministrul Culturii, pe tema „Cum promovăm şi ţinem în ...Articol Complet
Senatorul Cotescu îi cere premierului Victor Ponta să ia măsuri pentru îmbunătăţirea raportului de ţară
Săptămâna trecută, senatorul liberal Marin Adrănel Cotescu i-a adresat o interpelare premierului Victor Ponta pe tema îmbunătăţirii raportului de ţară. „În cadrul Raportului de ţară pe 2015 pentru ...Articol Complet