|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Religie

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „haina luminoasă a sufletului credincios şi curat este însăşi prezenţa harică a lui Dumnezeu în oameni”

  Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 2 septembrie, la Paraclisul Arhiepiscopal Buna-Vestire din Râmnicu-Vâlcea unde a fost cinstită Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, ce se află așezată spre închinare în această biserică. Sărbătorile închinate icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din mănăstirile și bisericile din Arhiepiscopia Râmnicului arată cinstirea deosebită pe care ...Articol Complet

„Matericul mănăstirilor vâlcene. O incursiune în spațiul monahal feminin din mănăstirile vâlcene”

  Cu binecuvântarea și sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Editura Praxis a apărut volumul Matericul mănăstirilor vâlcene. O incursiune în spațiul monahal feminin din mănăstirile vâlcene. Cartea propune dintru ...Articol Complet

„Evanghelia ne arată și ne învață că toți trebuie să ne împărtășim din apa cea vie care este Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

  Duminică, 6 mai, în Duminica Samarinencei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae  din Râmnicu-Vâlcea, răspunsurile liturgice fiind oferite de către Corul Symbol. Apreciind activitatea culturală ...Articol Complet

Post clerical vacant la Parohia Câineni

În urma ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât scoaterea la concurs a postului clerical: Protoieria Călimănești –  postul vacant de preot paroh la Parohia Câineni II, comuna Câinenii Mici, cu perioadă de candidare 1.05.2018 – ...Articol Complet

La Manastirea Berislavesti este înmormântat Iosif din Mălaia, primul episcop al Argeşului

Mănăstirea Berislăvești Mănăstirea Berislăvești Mănăstirea Berislăvești – „Neofit Scriban Episcop De Edesa Și Locotenent De Argeșu” Mănăstirea Berislăvești Mănăstirea Berislăvești Mănăstirea Berislăvești – Catapeteasma de piatra Mănăstirea Berislăvești – ...Articol Complet

25 martie 2018: Proclamarea Canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – fost egumen al Mănăstirii Morunglavu din Arhiepiscopia Râmnicului

„Prin rânduiala lui Dumnezeu, la aproape o sută de ani după ce boierul Matei Morunglavu a ctitorit această mănăstire, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, ajunge egumen al ...Articol Complet

Manifestări cultural-duhovnicești pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la 600 de ani de la trecerea la cele veșnice

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie,  sâmbătă și duminică, 20-21 ianuarie,  Arhiepiscopia Râmnicului organizează o serie de activități cultural-duhovnicești, spre o pioasă amintire, la împlinirea a 600 de ani de ...Articol Complet

Sfințirea noii biserici cu hramurile „Sfânta Mare Muceniță Varvara” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Salina Ocnele Mari

  La sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, ocrotitoarea celor care lucrează în mină, luni, 4 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de sfințire a noii biserici ...Articol Complet

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod. Trei noi sfinți au fost adăugați în calendarul Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ...Articol Complet

„Cea mai dificilă problemă a omului contemporan este distragerea atenției și pierderea timpului întru îndeletniciri nefolositoare”

Interviu cu Arhimandritul Elisei, starețul Sfintei Mănăstiri Simonospetra  din Muntele Athos, publicat în revista Martyria, nr. 1/2017. 1. Societatea de astăzi și cum trebuie să fie viața creștină. Societatea de astăzi, ...Articol Complet
Pagina 2 din 2512345...1020...Ultima »