|sâmbătă, mai 18, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Emilian Frâncu redă cinematografele comunităţilor 

Prin demersuri legislative,

Deputatul Emilian Frâncu redă cinematografele comunităţilor

Săptămâna aceasta s-a votat în Parlament Legea cinematografiei, prin care toate  cinematografele din judeţul Vâlcea  (Călimăneşti-Căciulata, Olănesti-2, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi Rm Vâlcea) vor trece în  proprietatea primăriilor din localităţile respective. Iniţiativa aparţine deputatului liberal Emilian Frâncu.

Aceasta se adaugă altor iniţiative legislative, iniţiate de deputatul liberal, menite să vină în sprijinul locuitorilor  pe care îi reprezintă în Parlament.  Totodată se vor mări îndemnizaţiile şi sporurile destinate invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război. În acelaşi timp, deputaţii vor lua în discuţie un alt proiect major iniţiat de deputatul liberal Emilian Frâncu – Legea farmaciei, care va reglementa pe baze moderne întregul sistem farmaceutic.
 

Leave a Response