|joi, mai 9, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Samoil Vâlcu le mulţumeşte râmnicenilor 

Deputatul Samoil Vâlcu le mulţumeşte râmnicenilor


Deputatul PD-L în Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea Sud,  Samoil Vîlcu le transmite alegătorilor săi o scrisoare deschisă, mulţumindu-le pentru sprijinul pe care i l-au acordat în toată această perioadă:

Dragi vâlceni,

În primul rând, mulţumesc electoratului, celor ce mi-au acordat încrederea la alegerile parlamentare de duminica trecută, oamenilor pe care i-am întâlnit în campanie, tuturor celor care m-au votat şi m-au sprijinit. Voi folosi această ocazie doar ca să vă mulţumesc. Să vă mulţumesc că aţi stat de vorbă cu mine şi că mi-aţi spus, fără reţineri, ce probleme aveţi şi m-aţi criticat atunci când nu aveam dreptate.

De asemenea, mulţumesc în mod special primarului Mircia Gutău care a fost alături de mine pe toată perioada campaniei electorale, iar eu mă angajez să fiu alături de administraţia locală pentru ca Râmnicul să beneficieze de cât mai multe fonduri europene şi să pună în practică toate proiectele majore aflate în programul pentru următorii patru ani.

Sunt mulţumit de rezultatul obţinut, mandatul în Colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaţilor. Rezultatul este foarte bun, un rezultat cinstit  pe care l-am obţinut fiind aproape de oameni şi prezentându-le proiecte concrete pentru o viaţă mai bună. Experienţa dobândită în administraţie mă face să cred că voi reuşi să contribui şi mai mult la bunăstarea concetăţenilor mei din poziţia de deputat.

Rămân consecvent promisiunilor de a ajuta vâlcenii, de acolo unde mă voi afla în următorii patru ani, iar la alegerile din 2012 să mă reîntâlnesc cu dumneavoastră în condiţii mai bune, convinşi fiind că nu v-am înşelat aşteptările.

Cu respect,
Samoil Vîlcu

Leave a Response