|duminică, mai 19, 2024
  • Follow Us!

Impozite mai mari la Vâlcea 

Impozite mai mari la Vâlcea

Impozitele vor creşte în municipiul Râmnicu Vâlcea, din ianuarie 2010. Primăria din Râmnicu Vâlcea a publicat recent tabloul ce conţine impozitele pentru anul 2010. „Executivul municipiului Râmnicu Vâlcea propune consiliului local ca impozitele şi taxele pe proprietăţi, căldiri, terenuri şi maşini să aibă nivelul prevăzut în Hotărârea de Guvern 956/ 2009, fără a interveni conform articolului 287 din Codul Fiscal.

La nivelul municipiului se va menţine ca nivel de impozitare plătit pe sume fixe, la acelaşi nivel din Hotărârea 956”, a declarat Alexandru Ghibirdic, şeful Direcţiei Economico- Financiare a Primăriei Râmnicului. Dacă noile valori ale impozitului vor fi aprobate de consilierii municipali, râmnicenii vor avea însă de scos din buzunar sume considerabile pentru apartamentele pe care le deţin. Potrivit noilor prevederi, un vâlcean care este propietarul unui teren unde are executate construcţii în zona centrală a municipiului, ar putea plăti în medie cu 20% mai mult impozit anual, respectiv 6.500 de lei.

Leave a Response