|sâmbătă, aprilie 27, 2024
  • Follow Us!

Lucrările de la Voineasa pot începe din acest an 

Lucrările de la Voineasa pot începe din acest an

Proiectul privind domeniul schiabil „Mioarele – Obârşia Lotrului” a obţinut avizul de mediu, iar lucrările la acest obiectiv vor putea începe chiar din această toamnă. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, aceasta este una dintre cele mai mari investiţii în turism din România, valoarea sa fiind de 35 de milioane de euro. „Această lucrare va pune judeţul Vâlcea printre destinaţiile foarte căutate ale turismului montan. Prin acest proiect se va investi în primele patru pârtii de schi în zona montană Puru-Mioarele, dar şi în amenajarea Lacului Vidra pentru agrement”, a declarat Romulus Bulacu.

Leave a Response