|miercuri, octombrie 16, 2024
  • Follow Us!

Şoferul care a accidentat trei persoane pe trecerea de pietoni a fost arestat 

accident centru

Bărbatul care s-a urcat băut la volan, având o alcoolemie de peste 1,9 la mie, şi a accidentat ieri trei persoane pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea, apoi a fugit de la locul faptei, a fost arestat preventiv aseară de Tribunalul Vâlcea, informează Mediafax. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, magistraţii Tribunalului Vâlcea au emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele şoferului băut.

„Este vorba de şoferul de 46 ani, din Râmnicu Vâlcea, care a condus un autoturism marca Renault pe bulevardul Calea lui Traian, iar la o intersecţie nu a respectat semnificaţia culorii roşu a semaforului electric, a pătruns în intersecţie şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe marcajul pietonal pe culoarea verde a semaforului. El a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar în această seară a fost arestat preventiv pentru 29 de zile”, a spus Teodorescu.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti.Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, accidentul a avut loc marţi, pe bulevardul Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea, unde un bărbat de 46 de ani, aflat la volanul unui autoturism Renault, a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a accidentat trei persoane care traversau strada pe o trecere de pietoni.

Victimele sunt o femeie de 64 de ani, care a suferit traumatisme şi fracturi costale, o tânără de 20 de ani, care are un traumatism cranian şi un traumatism la braţul stâng şi un adolescent de 16 ani care a suferit o contuzie la o mână. După producerea accidentului, şoferul a fugit de la locul faptei, fiind prins de poliţişti într-o parcare din apropiere. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere instalate de Primăria din Râmnicu Vâlcea.

gds.ro

Leave a Response