|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 07.06.2015 

soparla-cu-volanas

• Secretarul Primăriei Râmnicului, Ion Didoiu, foloseşte o „dublă măsură” în aprecierea detaliilor juridice cu ocazia schimbărilor din fruntea instituţiei. La toate cele patru intenţii ale majorităţii din Consiliul Local, de schimbare a lui Ion Gigi Matei cu Eduard Vîrlan, secretarul Didoiu s-a opus de fiecare dată invocând încălcarea unor legi sau a unor regulamente, însă acelaşi secretar „a închis ochii” în martie anul trecut, când Ion Gigi Matei a fost ales ca primar interimar. La momentul acela existau un sac de motivaţii juridice pentru ca secretarul Didoiu să se opună, dar acesta a preferat să tacă şi să semneze pentru legalitate respectiva decizie. Apropos, mai spunem că Ion Didoiu nu a avizat de legalitate nici ultima decizie a Consiliul Local, din 30 iunie, care viza înlocuirea lui Ion Gigi Matei cu viceprimarul Eduard Vîrlan.
• Un fapt mai puţin ştiut de opinia publică: la finele anului trecut, deputatul de mucava Romeo Rădulescu şi-a vândut terenul din cartierul Ostroveni, obţinut în condiţii dubioase. „Cumpărătorul” terenului a fost un anume Silver Răducanu, iar preţul plătit a fost de 35.000 euro. Deputatul Rădulescu este un adevărat latifundiar, fiindcă mai deţine patru terenuri, toate situate în puncte strategice din Râmnicu Vâlcea. La respectivele bunuri imobiliare mai putem adăuga o vilă de lux de 330 mp în Râmnicu Vâlcea, un autoturism Jaguar Xtype, plus venituri în 2014 de la Camera Deputaţilor de 840 milioane de lei vechi. Romeo Rădulescu este indirect asociat la firmele SC Extins SRL şi SC Dav Mod SRL.
• Festivităţile prilejuite de Zilele Imnului Naţional sunt în pericol să… nu se mai susţină. Spunem asta pentru că s-a RESPINS în Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea propunerea de organizare a manifestărilor prilejuite de acest eveniment, deşi mai sunt mai puţin de trei săptămâni până la 29 iulie. Ca să nu mai punem la socoteală că un astfel de eveniment implică o pregătire detaliată şi bine pusă la punct, fapt ce necesită un timp de câteva săptămâni….

Leave a Response