|marți, mai 21, 2024
  • Follow Us!

Distrigaz sistează alimentarea cu gaz în mai multe localități din Vâlcea 

Gaze3

 

În vederea efectuării unor lucrări de modernizare la reţeaua de distribuţie gestionată de către companie, Distrigaz Sud Reţele va sista alimentarea cu gaze naturale începând cu data de 3 noiembrie, orele 8.00 până în data de 4 noiembrie, orele 22.00, în următoarele localităţi din judeţul Vâlcea :

Băile Olăneşti (integral), Păuşeşti-Măglaşi (integral), Râmnicu Vâlcea (străzile Drumul Gării, Strada Buda), Ocnele Mari (strada Alexandru Ioan Cuza, strada Ştrandului), Vlădeşti (strada Vlădeşti, strada Priporu).

În urma acestei sistări temporare a gazelor naturale vor fi afectaţi circa 450 de clienţi casnici şi non-casnici.

În acest interval, pentru evitarea producerii unor incidente, recomandăm clienţilor să verifice că toate aparatele care utilizeză gaze naturale sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.

În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

 

Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul de telefon 0250  928.

 

 

 

 

Leave a Response