|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

ALDE Vâlcea are structuri puternice în teritoriu și este deschisă pentru primirea de noi membri de valoare 

Calin-Popescu-Tariceanu

Membrii Biroului Executiv ALDE Vâlcea respectă decizia domnului Dan Remus Nițu de a demisiona din Senatul României și din ALDE, însă contează și în viitor pe implicarea concretă a domniei sale în proiectele politice începute alături de noi. , organizate în jurul unor lideri valoroși, cu experiență în lupta politică. Echipa ALDE va continua să își consolideze filialele deja constituite și să construiască organizații noi, în același ritm ca până acum, în vederea atingerii obiectivelor politice propuse pentru alegerile de anul acesta. ALDE Vâlcea este deschisă pentru primirea de noi membri de valoare, pe care îi va integra conform prevederilor statutului și a protocolului de fuziune dintre PLR și PC. Biroul Politic Executiv ALDE Vâlcea

One Response to ALDE Vâlcea are structuri puternice în teritoriu și este deschisă pentru primirea de noi membri de valoare

  1. "STRUCTURI PUTERNICE IN TERITORIU" !?!

    S A N C H I !!!

    „Alde” Tariceanu ne crede, cel putin, naivi, daca nu, chiar prosti, de-adevaratelea …

     

Leave a Response