|marți, aprilie 16, 2024
  • Follow Us!

„Criza gunoaielor” din Râmnicu Vâlcea 

12524248_10207617868301987_5186925919284514470_n

 

 

În urma solicitării SC ROMPREST ENERGY SRL, prefectul judeţului Vâlcea a convocat o întâlnire de lucru având ca obiect depozitarea deşeurilor menajere colectate pe raza municipiului Rm Vâlcea. La această întâlnire au participat reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria municipiului Rm Vâlcea, Direcţia Administrării Domeniului Public, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Vâlcea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, dar şi ai firmelor Sc Romprest Energy SRL şi SC Sacomet Horezu. Reprezentantul firmei care a solicitat întâlnirea de lucru a adus la cunoştinţa participanţilor refuzul Primăriei Rm Vâlcea de a accepta depozitarea deşeurilor colectate de pe raza municipiului la depozitul de la Feţeni. Motivul invocat de municipalitate a fost că acestea trebuie selectate înainte, cerinţă prevăzută în autorizaţia de mediu şi de care, reprezentantul Romprest a menţionat că nu a avut cunoştinţă la momentul licitaţiei. Pe de altă parte, Primăria municipiului Rm Vâlcea şi-a prezentat punctul de vedere în acest sens. Astfel, societatea a fost nevoită să găsească soluţii alternative, iar prima a vizat încheierea unui contract cu staţia de sortare Drăgăşani, însă acesta a fost reziliat după o lună de funcţionare. De asemenea, s-a încheiat un contract de depozitare cu depozitul de la Balş, însă în urma notificărilor făcute la Agenţia Naţională de Mediu s-a constatat că depozitul nu mai este autorizat. Totodată, s-au făcut deplasări de la depozitul ecologic de la Feţeni la staţia de sortare/tratare deşeuri Rom Waste solution SRL de la Chiajna, judeţul Ilfov, iar în momentul de faţă nu mai sunt primiţi. în plus, au fost trimise adrese către depozitele Albota din judeţul Argeş şi Cristian din judeţul Sibiu unde au fost primite răspunsuri nefavorabile. Ulterior, a fost solicitat depozitul Horezu, al cărui drum de acces, însă, era impracticabil din cauza precipitaţiilor abundente fiind necesară repararea acestuia. În momentul de faţă, deşeurile sunt transportate pe platforma de la Râureni, în baza contractului de depozitare nr. 6897/31.07.2015 încheiat cu Primăria Rm Vâlcea, Direcţia Administrării Domeniului Public. Acestea se încarcă apoi în containere şi sunt transportate la Horezu. Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Vâlcea a sancţionat contravenţional atât Primăria Rm Vâlcea, cât şi societatea prestatoare SC Romprest Energy SRL pentru depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor şi depăşirea capacităţii de depozitare pe platforma de la Râureni.

Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea a făcut o serie de precizări tehnice legate de depozitarea deşeurilor la Feţeni, precum şi de problemele de la depozitul de la Râureni. În cazul acestuia din urmă, s-a specificat că autorizaţia a fost pe 100 mp şi s-au extins la cea de 500 mp, motiv pentru care au fost sancţionaţi contravenţional de către Garda de Mediu –  Comisariatul Judeţean Vâlcea. Pe de altă parte, administratorul societăţii Sacomet SA, unde Romprest depozitează temporar deşeurile, a menţionat o serie de probleme cu care se confruntă. Una dintre acestea se referă la imposibilitatea transportării deşeurilor în incinta depozitului de la Horezu fără utilaje speciale din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate. în lipsa acestora, o parte dintre operatori au depozitat deşeurile în vecinătate drumului naţional. în consecinţă, se solicită în continuare utilajele societăţii Romprest pentru a repara drumul şi încărca deşeurile. În vederea soluţionării urgente a problemei deşeurilor menajere pe raza municipiului Rm Vâlcea, conducerea Primăriei Rm Vâlcea a solicitat Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Vâlcea deplasarea pe platforma Râureni pentru a constata remedierea deficienţelor de către Primărie astfel încât să poată fi deblocată situaţia cât mai repede. Reprezentantul societăţii Romprest a solicitat aprobarea Primăriei Rm. Vâlcea de a amplasa, în incinta Depozitului ecologic de la Feţeni, o instalaţie de sortare/tratare deşeuri. În acest sens, atât Primăria Rm Vâlcea, cât şi Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Vâlcea şi-au exprimat acordul de principiu în vederea începerii demersurilor pentru acest amplasament, Primăria solicitând şi un punct de vedere de la APM Vâlcea în acest sens. Toate instituţiile cu competenţe legale şi SC Romprest urmează să întreprindă toate demersurile legale pentru soluţionarea cât mai urgentă a problemei depozitării deşeurilor menajere de pe raza municipiului Rm. Vâlcea.

Leave a Response