|miercuri, mai 1, 2024
  • Follow Us!

Subvenţii pentru angajarea elevilor şi studenţilor 

cornoiu

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea informează că angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor beneficiază de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut de Legea 76/2002.

Perioada maximă de acordare a stimulentului financiar este de 60 de zile lucrătoare în anul calendaristic respectiv. Pentru a beneficia de stimulentul menţionat, angajatorii încheie cu AJOFM Vâlcea o convenţie, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor aflaţi în perioada vacanţelor. În vederea încheierii convenţiei, angajatorii depun la agenţie o cerere însoţită de următoarele documente: tabelul nominal cuprinzând elevii şi studenţii încadraţi; adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ prin care se atestă că persoana are statut de elev sau de student şi urmează cursurile într-o formă de învăţământ de stat sau particular, înfiinţată potrivit legii, cuprinzând şi precizarea expresă a perioadei de vacanţă; actul de identitate al elevului sau studentului; copia contractului de muncă; declaraţia pe propria răspundere că angajatorul nu se regăseşte în una dintre următoarele situaţii: a încadrat în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţelor stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi; au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar, pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Informații furnizate de Dumitru Cornoiu, director AJOFM Valcea (foto)

 

 

Leave a Response