|vineri, aprilie 26, 2024
  • Follow Us!

Armă deţinuta ilegal, confiscata de politisti 

Pusca_si_alice_1

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au constatat o  infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi au indisponibilizat  o  armă  neletală supusă autorizării.

La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul Biroului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe linia verificării deţinătorilor de arme şi scoaterii din circuitul civil a armelor deţinute ilegal, pe raza judeţului Vâlcea, prilej cu care l-au depistat pe B.C., de 68 de ani, din oraşul Berbeşti, sat Dealu Aluniş care, deţinea la domiciliu, fără drept, o armă de vânătoare cu alice, calibru 12, pe care nu a depus-o în termenul legal la un armurier autorizat după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Faţă de cel în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de Codul Penal, iar arma deţinută fără drept, a fost confiscată.

Leave a Response