|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Adrian Cosac ramane primar la Vladesti fara alegeri 

Cosac Vladesti

Comuna Vlădeşti a ratat şansa de a avea organizate alegeri locale anticipate, la fel ca în cazul localităţii Bujoreni, din cauză că revocarea fostului primar Sorin Ghiţă a avut loc după hotărârea de Guvern privind scrutinul electoral organizat în mai multe localităţi din ţară. Sunt şanse foarte mici ca Executivul să mai facă alegeri la Vlădeşti, astfel că Adrian Cosac va sta primar interimar până în 2020. Sorin Ghiţă a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul intentat de ANI. Acesta a fost declarat incompatibil de ANI în anul 2014, considerându-se că s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că, în perioada 2009-2012, a ocupat simultan funcţia de primar şi cea de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Vlădeşti. În urma hotărârii rămase definitive şi irevocabile, acesta a predat mandatul de primar al comunei Vlădeşti, iar din data de 20 aprilie 2017, la conducerea administraţiei locale din Vlădeşti se află Adrian Cosac, cel care a ocupat funcţia de viceprimar timp de 9 ani.

Foto: Vocea Valcii

Leave a Response