Deputatul PSD Vâlcea, Vasile Cocoș, se dovedeste a fi un ales activ în Camera Deputaților
Astfel, acesta a avut cinci luări de cuvânt, patru declarații politice și opt propuneri legislative inițiate.
Declaraţiile politice au avut ca obiect „Românii din mediul rural vor modificarea Codului silvic pentru transportul lemnului recoltat din proprietatea personală”; „Românii din mediul rural vor modificarea Codului silvic pentru tăierea de arbori şi pomi din proprietatea personală”; „Mediul de afaceri din România aşteaptă cu mare interes Legea prevenţiei”; „Vâlcenii susţin Guvernul Grindeanu”.
Propunerile legislative au vizat modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, Propunere legislativă pentru completarea art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Propunere legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic, Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.46/2008 – Codul silvic.
Are cocosul deputat padure de , toate luarile de cuvint se leaga de Codul sivic?
Curios ca , toti parlamentarii se alatura celor care doresc distrugerea fondului forestier din Romania in frunte cu locatarul de la Cotroceni.
Sa uite alesii zilei promisiunile electorale atit de repede?
Pacat , cocosul vasile facea nota discordanta fata de impostori , dar se pare ca totul dureaza trei zile.