|duminică, mai 19, 2024
  • Follow Us!

Arestat preventiv pentru viol şi furt 

viol-batrana

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ciobanu Ștefan (aflat în stare de reținere), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și furt.

Bărbatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Drăgășani care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele acestuia.

Potrivit procurorilor, la data de 5 noiembrie, în jurul orelor 14.00 în timp ce se afla pe un drum de tarla, în municipiul Drăgășani, Ciobanu Ștefan a abordat persoana vătămată T.M., sub pretextul că verifică dacă transportă lemne în atelajul hipo, ocazie cu care inculpatul a trântit-o pe sol și a întreținut raporturi sexuale, fără consimțământul acesteia, sustrăgându-i și, telefonul mobil ce-l avea asupra ei.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.

Leave a Response