|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Primaria Ramnicului si Biblioteca Judeteana îi provoacă pe râmniceni să citească și să fie generoși 

29136281_1716497261752422_6890462229641035776_n

Luni, 12 martie 2018, ora 12.00, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”,  la inițiativa Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea în parteneriat cu  Primăria Râmnicu Vâlcea, a fost inaugurat punctul de lectură „Râmnicul citește”. Acest eveniment este o continuare a Proiectului „Eu citesc, tu citești, noi citim…”, inițiat în anul 2015 de către bibliotecă.  Proiectul „Râmnicul citește” se adresează tuturor râmnicenilor  şi urmăreşte creşterea gradului de acces la cultură prin promovarea lecturii.

Una dintre misiunile constante ale bibliotecii vizează încurajarea lecturii și promovarea uriașului potențial educativ, cultural și de recreere al cărții. Acesta este și principalul argument în înființarea unui punct de lectură în Centrul Civic al orașului, o minibibliotecă ieșită din spațiul și din convențiile instituționale, dar care reproduce practicile de circulație a cărților. Prin intermediul acestui proiect, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea îi provoacă pe râmniceni să citească și să fie generoși.

Cărţile expuse în spaţiul public din Scuarul „Mircea cel Bătrân” pot fi împrumutate liber si gratuit de toți cei care își doresc să citească, fără a fi necesar să se înregistreze în vreun fel. Cel care împrumută o carte decide singur timpul care îi este necesar pentru a o citi și o poate restitui în orice moment la punctul de lectură “Râmnicul citește”, dând șansa și altora să se bucure de ea. De asemenea, proiectul încurajează spiritul civic și generozitatea râmnicenilor, invitându-i să doneze cărți din propriile biblioteci pentru a îmbogății permanent acest colț de lectură. Donațiile se pot face simplu, prin lăsarea cărților la punctul de lectură “Râmnicul citește” sau aducerea lor la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea.

Înființarea punctului de lectură „Râmnicul citește” va înnobila spațiul recent renovat din centrul Râmnicului și îi va da noi dimenisiuni culturale și sociale.

La evenimentul de lansare a proiectului au participat reprezentanții Primăriei, ai Bibliotecii, elevi și profesori de la Școala „Take Ionescu” și de la Liceul Sanitar „Antim Ivireanu”, râmniceni, iubitori de lectură.

Perioada de derulare a proiectului: nelimitată.

29066554_1716496375085844_6969855632115499008_n 29104198_1716497135085768_938948445828284416_n

 

 

Leave a Response