|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Edilul şef din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, va asfalta drumurile din satele Mihăeşti şi Arsanca pe o lungime de 3 kilometri 

Barzageanu Mihaesti2

 

Comuna Mihăeşti este prima comună din judeţul Vâlcea unde s-a semnat contractul de finanţare pentru asfaltarea drumurilor din satele Mihăeşti şi Arsanca pe o lungime de 3 kilometri, o investiţie în care sunt incluse în vederea modernizării şi rigolele, dar şi construirea a peste 40 de poduri şi podeţele. Proiectul în valoare de 1 milion de euro este deja lansat spre achiziţie în SEAP, iar în urma licitaţiei se va desemna entitatea câştigătoare, în vederea demarării lucrărilor de asfaltare. Alt proiect prin PNDL este „Construire Dispensar medical, sat Buleta, comuna Mihăești, județul Vâlcea” în valoare de circa 600.000 euro. În această perioadă, administraţia locală din Mihăeşti a semnat contractul de finanţare la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea dispensarului medical. Potrivit declaraţiilor primarului Constantin Bărzăgeanu, urmează depunerea proiectului pe SEAP. În cadrul acestui proiect de construire a dispensarului medical intră inclusiv dotările cu mobilier, dar şi cu tehnică medicală de ultimă generaţie. Aici se va găsi un RMN, un ecograf, ambulanţă, scaune pentru serviciul stomatologic, dar şi un centru pentru sterilizare: „Până la finalizarea acestui proiect trebuie să găsim medici specialişti. Clădirea dispensarului se va construi din temelii, în centrul localităţii”. De la începutul anului, primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu a schimbat 600 de lămpi economice cu leduri de 30 de waţi. La Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu a înţeles că şansa unei comunităţi sunt fondurile europene, chiar dacă absorbţia banilor europeni nu este comod de obţinut. Şi asta fiindcă, pe lângă faptul că trebuie să te pliezi condiţiilor drastice impuse de programele europene, pentru un proiect este nevoie de sute sau mii de pagini, de oameni care lucrează şi noaptea pentru obţinerea finanţării. Aşa s-a ajuns ca astăzi să discutăm la Mihăeşti despre dezvoltarea localităţii, capitol al administraţiei locale unde s-au făcut paşi mari: „Legat de proiecte finanţate, localitatea Mihăesti a avut noroc, fiindcă administraţia locală a obţinut un proiect din fonduri europene prin Măsura 7.2. unde datorită punctajului pe care l-am obţinut, Mihăeştiul a fost prima localitate din judeţul Vâlcea care a obţinut finanţare de un milion de euro în vederea asfaltării drumurilor comunale pe o lungime de 7,7 kilometri şi 14 kilometri de rigole şi construirea de poduri şi podeţe de acces în gospodării, pe ambele laturi ale drumului. Faptul că am reuşit să atragem fonduri europene pentru comunitatea de la Mihăeşti este un lucru important, întrucât, pentru implementarea acestui proiect vor fi cheltuiţi foarte puţini bani proveniţi din taxele şi impozitele plătite de localnici”, a mai declarat primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.

One Response to Edilul şef din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, va asfalta drumurile din satele Mihăeşti şi Arsanca pe o lungime de 3 kilometri

  1. Maria Marinescu-Galbenu

    Domnule Primar, primiți toată gratitudinea sătenilor din Arsanca și vă asigur că nu vom uita autorul acestei realizări!

     

Leave a Response