|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: „Trebuie să o cinstim pe Maica Domnului pentru că ea L-a înveşnicit pe Dumnezeu printre noi” 

dsc_1731_0

La praznicul Nașterii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Știrbești din Protoieria Drăgășani, unde a și târnosit biserica cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Chiriarhul Râmnicului, în cuvântul de învățătură împărtășit soborului de preoți,  credincioșilor și închinătorilor prezenți, a arătat că „nu avem altă mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu mai mare decât Maica Domnului şi aceasta se datorează faptului că a fost asemenea nouă şi a născut pe Dumnezeu, iar nouă ne este mijlocitoare necontenită. Trebuie să o cinstim pe Maica Domnului pentru că ea L-a înveşnicit pe Dumnezeu printre noi, devenind chivot sfânt din care S-a născut Dumnezeu.

Maica Domnului a fost cinstită de Însuşi Dumnezeu, de Arhanghelul Gavriil, de Sfinţii Apostoli şi Ucenicii Mântuitorului, de oamenii simpli din popor pentru care s-a arătat a fi rugătoare şi mijlocitoare încă din timpul vieţii sale pământeşti. Maica Domnului este cinstită, de asemenea, mai mult decât îngerii, mai mult decât serafimii și decât heruvimii, după cum învățăm și din rugăciunile noastre unde, de asemenea, este numită împărăteasa cerului și a pământului.

Maica Domnului este ocrotitoare, ajutătoare și multfolositoare pentru toți cei care îi cer ajutorul înaintea icoanei sale, se roagă citind acatistele și paraclisele închinate de Sfinții Părinți.

Să avem îndrăzneală multă către Maica Domnului atunci când ne rugăm ei”, i-a îndemnat Chiriarhul Râmnicului pe toţi cei care au luat parte la slujba arhierească de la Parohia Știrbești.

Leave a Response