Momâie sau manechin?

Momâile – sperietoarele de ciori, cum li se mai zice – au ceva deopotrivă glorios şi jalnic. În primă instanţă, produc sinchisire mare printre coţofene, gaiţe, alunari, stăncuţe. Neamul corvidelor se prinde însă repede de trucul ieftin şi sfârşeşte prin a convieţui cu momâia inofensivă, de nu mai ştii care pe care sperie.

Manechinele, în schimb, au o trufie a lor, inspiră respect, orice li s-ar da să poarte. Par pătrunse până în ultimul câlţ, până în sufletul lor de gips, până în adâncul inimii lor de plastic, până în ultimul finisaj al conştiinţei lor din fibră de sticlă, de importanţa misiunii ce li s-a încredinţat. Totul le vine turnat. Din punctul acesta de vedere, momâile sunt rudele sărace şi zevzece ale manechinelor.

Prefer momâile. Nu au răceala manechinelor, dispreţul superior al unora căpătuite în marile galantare ale lumii. Îmbrăcate în pripă şi cu ce se nimereşte, înfipte în mijlocul semănăturilor, momâile au ceva înduioşător atunci când ciorile îşi râd în cioc de ele.

Lelia MUNTEANU (gandul.info)