|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Mircia Gutau ACHITAT in dosarul de coruptie 

mariana-si-mircea-gutau

Solutia pe scurt de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

914/1/2018 – Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr.39/P din data de 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.698/57/2008, cu privire la inculpatul Gutău Mircia. Menţine dispoziţia de achitare a inculpatului Gutău Mircia (…) pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Constată că inculpatul Gutău Mircia a fost reţinut în data de 7 iulie 2006 şi arestat preventiv de la 11 iulie 2006 până la data de 10 noiembrie 2006. Constată că inculpatul Gutău Mircia a executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 698/57/2008, de la data de 28 ianuarie 2010 până la data de 14 septembrie 2011. Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 octombrie 2018.

Leave a Response