|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Primăria Rm. Vâlcea regretă postarea critică în care bradul de Crăciun din Sibiu era caracterizat drept ”trist și urât”: Un exces de patriotism local 

primaria-ramnicu-valcea-cladire-4-1

Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea justifică într-un răspuns oficial transmis Turnul Sfatului postarea de miercuri seara în care bradul de Crăciun din Piața Mare era caracterizat drept ”trist și urât”.

Reprezentanții primăriei Rm. Vâlcea spun că postarea respectivă a fost doar un accident provocat de un administrator al paginii de facebook și nu reprezintă un punct de vedere oficial al municipalității.

Mai mult decât atât, reprezentanții primăriei Rm. Vâlcea admit că s-au inspirat în organizarea Târgului de Crăciun din oraș de la cel din Sibiu, care este un etalon pe plan național.

”Postarea critică referitoare la bradul de Crăciun amplasat recent în centrul Sibiului este regretabilă, reprezintă o opinie strict personală a unuia dintre administratorii celor două pagini de promovare pe Facebook a Primăriei Râmnicu Vâlcea şi poate fi, eventual, justificată doar printr-un exces de patriotism local. Această postare nu reprezintă poziţia Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea!

Începând  din anul 2007, Târgul de Crăciun din Sibiu a însemnat un exemplu şi un ţel pentru orice administraţie locală din ţară, iar faptul că şi Râmnicu Vâlcea are, de anul trecut, o organizare asemănătoare se datorează lucrurilor minunate pe care le-am văzut la vecinii noştri de peste munţi. Le dorim mult spor organizatorilor Târgului de Crăciun 2018 din Sibiu şi toate cele bune vizitatorilor acestuia, invitându-i, totodată, să viziteze şi Târgul ”Decembrie Magic” din Râmnicu Vâlcea, ce se va deschide la 1 Decembrie, în cinstea Zilei Naţionale a României”, au transmis oficialii municipalității vâlcene.

Sursa: http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/15/primaria-rm-valcea-regreta-postarea-critica-un-exces-de-patriotism-local/

Leave a Response