|joi, mai 9, 2024
  • Follow Us!

Soţ şi soţie din Berislăveşti, bătuţi până la moarte de o bestie umană 

Le-a zdrobit capetele!

Soţ şi soţie din Berislăveşti,
bătuţi până la moarte de o bestie umană

Duminică dimineaţă, în jurul orei 8.30, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că două persoane din comuna Berislăveşti, soţ şi soţie, au fost găsite decedate în curtea locuinţei, ambele aflându-se într-o baltă de sânge, iar femeia era complet dezbrăcată.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă complexă constituită la nivelul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, care împreună cu procurorul criminalist şi medicul legist a stabilit că moartea celor două persoane, Dumitru şi Elena Ivan, de 77, respectiv 72 ani, a fost violentă şi s-a datorat multiplelor leziuni provocate în zona capetelor acestora, cu un corp contondent.
„Cei doi au fost loviţi cu un corp contondent în zona capului. Femeia a fost găsită complet dezbrăcată. Deocamdată nu se ştie dacă e vorba de un jaf, pentru că nu s-a ajuns cu cercetarea încă în locuinţă”, a declarat inspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Vâlcea
Există un cerc de suspecţi, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a tragerii la răspundere penală a autorilor.
                                                

Leave a Response