|marți, mai 21, 2024
  • Follow Us!

Părinţi inconştienţi din Berislăveşti au pierdut o fetiţă de trei ani 

Părinţi inconştienţi din Berislăveşti au pierdut o fetiţă de trei ani

• Reacţia rapidă a poliţiştilor, a voluntarilor, a vânătorilor şi a celorlalte forţe abilitate să intervină în această, care au efectuat activităţi de căutare şi scotocire a zonei toată noaptea au dus la găsirea fetiţei

               Joi, 10 decembrie, în jurul orei 20.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea a fost sesizat prin apelul 112 de către Cristian B., de 42 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, cu privire la faptul că nepoata sa, A. D., de 3 ani, din comuna Berislăveşti, a dispărut de la domiciliu.

               Aceasta, în jurul orei 14.30, împreună cu mama sa, au plecat spre o livadă din apropiere, unde se aflau animalele la păscut. La o distanţă de circa 200 m de locuinţă, Mădălina D., mama fetiţei, i-a spus acesteia să o aştepte în acel loc până la întoarcerea sa, dar în momentul în care a revenit, nu şi-a mai găsit fiica. Împreună cu familia au început să o caute şi, după aproximativ 5 ore, au hotărât să anunţe poliţia. Urmare celor sesizate, având în vedere că soluţionarea cu operativitate a cazurilor privind dispariţiile de minori reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă alcătuită din 35 poliţişti sub coordonarea împuternicit şef inspectorat, comisar şef dr. Eugen Neaţă, însoţiţi de 10 lucrători ai Inspectoratului Judeţean de  Jandarmi – Vâlcea, 10 lucrători din cadrul I.S.U. – Vâlcea,  4 persoane din cadrul Salvamont –Vâlcea, voluntari şi vânători.
             
             Reacţia rapidă a poliţiştilor, a voluntarilor, a vânătorilor şi a celorlalte forţe abilitate să intervină în această situaţie în care exista un element de risc previzibil şi iminent pentru securitatea minorului, care au efectuat activităţi de căutare şi scotocire a zonei toată noaptea în scopul găsirii fetiţei, a dus la identificarea acesteia. Astfel, în această dimineaţă, în jurul orei 06.30, echipa de cercetare a reuşit găsirea fetiţei, la o stână părăsită situată într-un loc izolat, la o distanţă de aproximativ 7 km de locuinţa familiei. În urma controlului medical efectuat la Spitalul Judeţean Vâlcea, s-a stabilit că fetiţa nu prezenta urme de violenţă, aflându-se în afara oricărui pericol.

             Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea mulţumeşte, pe această cale, tuturor forţelor implicate în soluţionarea cu operativitate, a acestui caz, pentru profesionalismul, determinarea şi insistenţa de care au dat dovadă în căutarea şi salvarea vieţii fetiţei dispărute.

Leave a Response