|luni, mai 6, 2024
  • Follow Us!

La sfârşitul lunii ianuarie, se va realiza drumul de legătură cu satele Pleaşa şi Fundătura 

• Primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă, promite că

La sfârşitul lunii ianuarie, se va realiza drumul de legătură cu satele Pleaşa şi Fundătura

După cum am mai consemnat, ploile, ninsorile şi diferenţele mari de temperatură de la sfârşitul anului trecut au reactivat o alunecare de teren din Vlădeşti, acolo unde Drumul Comunal 62 a fost distrus pe o distanţă de circa 100 de metri. Pentru rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei, Primăria Vlădeşti a dispus încă din luna noiembrie începerea lucrărilor la amenajarea unui drum ocolitor, care să facă legătura cu satele Pleaşa şi Fundătura.

Primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă, ne-a declarat săptămâna trecută că pentru eliminarea definitivă a cauzelor alunecării de teren pe actualul traseu se impuneau cheltuieli de peste 36 de miliarde lei vechi. „Au venit la faţa locului reprezentanţi de la Ministerul Agriculturii şi au spus că este nevoie ca această lucrare complexă să fie despărţită în două: lucrări pentru drenarea terenului şi lucrări de refacere a platformei drumului. În acest sens, împreună cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea am solicitat la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Dezvoltării Regionale alocarea de urgenţă a sumei de 36 de miliarde lei vechi.

Însă, fiind o sumă atât de mare, ni s-a comunicat de la Guvern că nu există bani pentru această lucrare. Între timp, potrivit unor studii efectuate la faţa locului, am găsit altă soluţie pentru a rezolva situaţia: devierea drumului DC 62 printr-o pădure din vecinătate, fapt ce înseamnă prelungirea drumului actual cu doar 200 de metri. Conform unor calcule iniţiale, lucrările ar fi costat 8 miliarde lei, având în vedere că în zonă era traseul unui drum mai vechi.

Drept urmare, în toamna anului 2009, împreună cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea, am iniţiat şi elaborat de urgenţă un proiect de hotărâre de guvern pentru alocarea sumei de 5 miliarde lei vechi în vederea executării drumului de legătură. Banii au fost alocaţi foarte rapid, astfel că împreună cu firma constructoare Strabag am convenit să facem acest drum cu numai 4,6 miliarde lei vechi. În prezent, se lărgeşte drumul vechi şi se toarnă betoane, astfel că estimez că până la sfârşitul lunii ianuarie 2010 se vor încheia lucrările. Avem deja acceptul proprietarilor pe care va trece drumul astfel că nu se pune problema unor exproprieri de terenuri”, ne-a precizat primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă.

În luna noiembrie 2009, peste 150 de gospodării vâlcene au rămas izolate după ce drumul DC 62 din comuna Vlădeşti a fost rupt de o alunecare de teren. Drumul făcea legătura între centrul comunei şi satele Pleaşa şi Fundătura, care au o populaţie de peste 400 de locuitori. Pentru că nu există rută ocolitoare, oamenii din cele două sate sunt nevoiţi să meargă pe jos chiar şi şase kilometri. Probleme cu drumul de acces între centrul comunei Vlădeşti şi satele mărginaşe sunt de multă vreme. Oamenii îşi fac cu greu aprovizionarea. Ei îşi aduc alimentele şi lemnele cu maşina până la porţiunea ruptă din drum, după care le cară cu braţele. Şi transportul elevilor este dificil. Primăria foloseşte două microbuze. Aluncarea de teren a început în 2005 şi este menţinută activă din cauza unor izvoare de suprafaţă. (P.C.)

Leave a Response