|vineri, mai 17, 2024
  • Follow Us!

Omorât în bătaie şi aruncat în puţ 

Crimă la Drăgăşani

Omorât în bătaie şi aruncat în puţ

              La data de 4 ianuarie a.c., ora 17.00, poliţiştii au fost sesizaţi de către Ionel Roşca cu privire la faptul că vărul său, Marian Grădinaru, de 38 ani, din municipiul Drăgăşani, a plecat de la domiciliu, la data de 30 decembrie 2009 şi nu a mai revenit.

            La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a efectuat verificări şi, întrucât au existat suspiciuni cu privire la dispariţia bărbatului, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea s-a format un colectiv de lucru pentru clarificarea situaţiei persoanei dispărute.

            Exploatând rezultatele din cercetările efectuate, la data de 8 ianuarie a.c., ora 17.00, poliţiştii au identificat, într-un puţ de irigaţie de pe un teren agricol din apropierea râului Olt, la ieşirea din municipiul Drăgăşani, cadavrul lui Marian Grădinaru, care prezenta pe corp şi în zona capului mai multe leziuni traumatice.

           Cu ocazia necropsiei s-a stabilit că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei acute cardiorespiratorii, hemoragiei externe şi asfixiei mecanice prin înecare.

          În urma cercetărilor efectuate cu maximă operativitate de către poliţişti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a stabilit faptul că în noaptea de 30/31 decembrie 2009 victima, împreună cu Eugen Ispas, de 23 de ani şi Marius Bălan, de 40 de ani, ambii din municipiul Drăgăşani, au hotărât să meargă să sustragă nişte panouri de la o societate comercială amplasată pe malul râului Olt.

Pe fondul consumului de alcool şi a unor divergenţe legate de sumele de bani ce trebuiau să le revină, între aceştia a avut loc un conflict spontan în timpul căruia Eugen Ispas l-a lovit în cap pe Marian Grădinaru cu o bâtă, aducându-l pe acesta în stare de inconştienţă. Crezând că l-a omorât, l-a târât pe cu ajutorul unui cal şi a unor hamuri aproximativ 400 metri până în dreptul unui puţ de irigaţii, după care l-a aruncat în acesta.

          Ieri, Eugen Ispas a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, iar în baza probelor administrate s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.  

Dosar penal pentru furt din autoturism şi lovire

    Vineri seara, în jurul orei 19.15, poliţiştii au fost sesizaţi privire la faptul că Ciprian Dinescu, de 22 ani, din comuna Oteşani, a fost agresat fizic de către Marius Udvescu, de 21 ani, din aceeaşi localitate. Totodată, Marius Udvescu a sustras din autoturismul victimei,  ce era staţionat în faţa unei societăţi comerciale, un radiocasetofon.

    Ciprian Dinescu a fost transportat la Spitalul Horezu unde i-a fost stabilit diagnosticul: „traumatism cranio facial deschis prin agresiune şi plagă contuzie buza superioară”.

    În prezent, faţă de Marius Udvescu, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „furt” şi „lovire”, urmând a se propune soluţie procedurală prin Parchetul de pe langă Judecătoria Horezu.

Motociclist accidentat grav la Racoviţa

           La data de 9 ianuarie a.c.,  ora 02.49, Dragoş Horumbă, de 19 ani, din comuna Câineni, a condus un moped pe D.N.7, în localitatea Racoviţa, din direcţia Sibiu –Rm. Vâlcea, iar la Km 219 +80 m,  a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat ranirea gravă  a  conducătorului mopedului,  care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea unde i s-a stabilit diagnosticul: „fractură mandibulă stânga, fractură completă cu deplasare femur drept, T.C.C. acut plagă buza inferioară”, după care a fost transferat la Spitalul  Floreasca din municipiul Bucureşti.

Leave a Response