|sâmbătă, aprilie 27, 2024
  • Follow Us!

Vâlceanul Gheorghe Constantin a fost eliberat din penitenciar 

Vâlceanul Gheorghe Constantin a fost eliberat din penitenciar

Fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Gheorghe Constantin, finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu şi fostul director al societăţii PIC din Piteşti, Liviu Făcăleaţă au fost puşi în libertate, în acestă seară. Ei sunt şi judecaţi pentru fapte de corupţie, iar eliberarea acestora s-a făcut în baza unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti. Ei sunt şi judecaţi pentru fapte de corupţie şi se află în arest preventiv din 13 aprilie 2009.

Eliberarea acestora se face în baza unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti. Magistraţii au decis înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul celor trei cu obligaţia de a nu părăsi ţara. Decizia este definitivă şi va fi pusă imediat în aplicare. Gheorghe Constantin s-a aflat în arest preventiv din 13 aprilie 2009. Alţi 11 inculpaţi din acelaşi dosar sunt judecaţi în stare de libertate.

 

Leave a Response