|luni, mai 13, 2024
  • Follow Us!

CAPTURĂ DE ŢIGĂRI NETIMBRATE LA RM. VâLCEA 

CAPTURĂ DE ŢIGĂRI NETIMBRATE LA RM. VÂLCEA

Marţi, 02 februarie a.c., la ora 14.00, în baza informaţiilor obţinute, jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea au executat o acţiune punctuală în zona Pieţei Centrale din mun. Rm.Vâlcea.

Pe timpul acestei acţiuni, în incinta unei societăţi comerciale ce-şi desfăşoară activitatea în acea zonă, a fost depistată o persoană care avea asupra sa peste 350 pachete de ţigări netimbrate ori cu timbru fiscal aplicat în Republica Moldova, de diferite mărci, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din judeţul Vâlcea.

Fiind întrebat cu privire la actele de provenienţă Iulian C, de 57 ani, cu domiciliul stabil în oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea a declarat că nu deţine astfel de documente, ţigările fiind achiziţionate de la diverse persoane aflate pe raza localităţilor Drobeta Turnu Severin, Arad şi Suceava.

Toată cantitatea de ţigări a fost ridicată de jandarmi, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost amendat conform prevederilor Legii 12/1991 cu 1.000 de lei pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită.

Urmează ca împreună cu poliţiştii mun. Rm.Vâlcea să se efectueze cercetări pentru stabilirea provenienţei ţigărilor.

Leave a Response