|vineri, aprilie 26, 2024
  • Follow Us!

Zeci de trenuri, anulate până pe 7 februarie, din cauza gerului 

Zeci de trenuri, anulate până pe 7 februarie, din cauza gerului

CFR Călători a anulat de vineri, 29 ianuarie alte şase trenuri, pe lângă cele 25 anunţate deja, iar până pe 7 februarie zeci de trenuri nu vor mai circula. Începând de vineri, nu mai circulă trenurile personal 8122 şi 8123, în relaţia Slobozia Veche – Urziceni – Bucureşti Nord şi retur. În perioada 30 ianuarie – 7 februarie nu vor circula trenurile personale 9359 şi 9364, în relaţia Roşiori Nord – Alexandria şi retur.

Începând de duminică, sunt anulate trenurile accelerate 1981 şi 1982, în relaţia Bucureşti Nord – Medgidia – Tulcea Oraş şi retur. În perioada 1-5 februarie sunt anulate 15 trenuri personale: 521 în relaţia Târgu Mureş – Războieni, 4524 în relaţia Luduş – Târgu Mureş, 4528 în relaţia Războieni – Târgu Mureş, 2421 în relaţia Sibiu – Miercurea Sibiului, 2481, 2482, 2483 şi 2484 pe ruta Turnu Roşu – Podu Olt şi retur, 2595 în relaţia Sibiu – Seica Mare, 4424 şi 4425 în relaţia Jibou – Dej Călători, 4320, 4321, 4322 şi 4323 în relaţia Satu Mare – Apa şi retur.

În perioada 1-7 ferbruarie nu circulă trenurile personale 2455, în relaţia Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea, 2437 şi 2438 în relaţia Râmnicu Vâlcea – Lotru şi retur, 2103 şi 2104 pe ruta Braşov – Arpaş şi retur şi 4364 în relaţia Zalău – Sărmăşag. CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în circulaţia trenurilor de călători în staţiile şi agenţiile CFR sau la telefon 021/9521.

Leave a Response