|marți, mai 21, 2024
  • Follow Us!

Conservatorii merg singuri la alegerile următoare 

Conservatorii merg singuri la alegerile următoare

Noua conducere a filialei PC Vâlcea vine cu idei noi pentru dezvoltarea partidului în perioada următoare. Mircea Stănculescu, noul lider al conservatorilor vâlceni afirmă că PC va merge singur la următoarele alegeri, fără a mai intra în alianţă cu alte partide. Dr. Victor Grigorie şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Vâlcea înainte de alegerile de pe 22 mai, decizând să plece din partid.

„Nu avem să-i reproşăm domnului Grigorie decât că a izolat partidul la Râmnicu Vâlcea şi că nu a acordat sprijin aleşilor noştri locali din judeţ”, a declarat Liviu Boban, secretar executiv al PC. La ora actuală, potrivit noului preşedinte, PC Vâlcea nu are nici-o alianţă pe plan local cu vreun alt partid politic, „centrul” lăsându-le vâlcenilor libertatea să aleagă.

„Vom încerca să reconstruim organizaţiile din teritoriu, vom reface structurile şi vom ataca singuri alegerile locale din 2012”, a spus Stănculescu, care a menţionat că „ţinta electorală” a PC este de 8-10% din opţiunile vâlcenilor. În ceea ce priveşte afacerile, Stănculescu a spus că nu a acceptat, de-a lungul ultimilor ani, contracte cu statul. „Mi s-au oferit, pe sume frumoase de bani, unele lucrări…

Nu am avut nici un contract cu statul”, a afirmat noul lider al PC Vâlcea. Pentru funcţia de secretar executiv a candidat o singură persoană, fostul secretar Liviu Boban, acesta fiind reales. Boban afirmă că a descoperit de curând faptul că Primăria Râmnicului a făcut o investiţie masivă şi inexplicabilă într-o zonă nelocuită a municipiului, respectiv pe drumul situat în prelungirea Străzii Crinilor, în zona Căzăneşti.

Această arteră a fost modernizată, deşi de-a lungul său nu se află nici o gospodărie, strada beneficiind chiar de asfalt cu o grosime de 25 de centimetri, grosime întâlnită poate doar în cazul autostrăzilor. Drumul cu pricina, potrivit reprezentanţilor PC duce la un platou care oferă o panoramă extraordinară asupra întregului oraş şi unde se află proprietăţile mai multor pedelişti, obţinute pe căi mai mult sau mai puţin legale.

Leave a Response