|miercuri, mai 15, 2024
  • Follow Us!

“îi îndemn pe muncitorii de la OLTCHIM să-i scuipe şi să-i ia cu pietre pe pedeliştii mincinoşi!ÔÇ£ 

Senatorul Emilian Frâncu:


„Îi îndemn pe muncitorii de la OLTCHIM să-i scuipe şi să-i ia cu pietre pe pedeliştii mincinoşi!“

• „Oricine încearcă sa submineze Oltchimul, indiferent de cine este condus, de Roibu sau altcineva, atentează la siguranţa mea şi a tuturor vâlcenilor. Nu pot trece cu vederea aşa ceva, nu mă pot face că nu observ, indiferent de persoanele care sunt în spatele unui astfel de demers“ a mai spus senatorul liberal

Senatorul Emilian Frâncu reacţionează cu fermitate şi duritate la atacurile media îndreptate împotriva societăţii SC OLTCHIM SA şi a managerului Constantin Roibu. În cadrul unei conferinţe de presă, parlamentarul liberal a făcut următoarea declaraţie: „A fost declanşat un război media împotriva Oltchimului. Nu vă vorbesc acum din calitate de sprijinitor al Oltchimului de mai bine de zece ani. Nu vă vorbesc în calitate de promotor al unei legi care a mai salvat această societate acum trei ani când a dorit cineva, un acţionar minoritar, să-l cumpere pe nimic.

Vă vorbesc în calitate de cetăţean al acestui judeţ. Oricine încearcă sa submineze Oltchimul, indiferent de cine este condus, de Roibu sau altcineva, atentează la siguranţa mea şi a tuturor vâlcenilor. Nu pot trece cu vederea aşa ceva, nu mă pot face că nu observ, indiferent de persoanele care sunt în spatele unui astfel de demers. La un post local de televiziune se invită tot felul de persoane care atacă Oltchimul. Asta nu ar fi o problemă din punctul meu de vedere, fiecare om are dreptul la o opinie. Drama mea este că moderatorul, care ar trebui să fie o persoană neutră, incită la ură şi la tot felul de proferări de injurii. La ce foloseşte acest lucru?

Vă spun eu. Domnii de la PDL au trecut cu toţii pe la Oltchim în campania electorală. Domnii parlamentari de la PDL s-au bătut cu pumnii în piept că vor face nu ştiu ce şi nu au făcut nimic. Nici măcar nu au sprijinit garantarea unui împrumut. A trebuit Roibu să meargă şi să reuşească cu forţe proprii să cumpere Arpechimul. Acum, pentru alte împrumuturi garantarea se face cu active proprii. Unde este Guvernul României? Unde este domnul Boc, unde sunt parlamentarii PDL să facă lobby? Oltchim a fost lăsat singur. Această bătălie are un scop simplu. Băncile acordă împrumuturi doar dacă au încredere în acea instituţie. Or, venind cu astfel de comentarii paranoice se încearcă falimentarea Oltchimului.

Acest lider al PDL, cu toata şleahta după el, face tot posibilul ca Oltchimul să nu primească împrumuturi. Îi rog pe toţi cei care lucreaza la Oltchim, pe acel muncitor care trudeşte într-un mediu poate nu favorabil şi pune suflet ca Oltchim să meargă, să se gândească de două-trei ori. Când îi mai vede pe Platforma Chimica pe cei de la PDL care se tot laudă că ajută şi vin cu punguţe portocalii cu tot felul de pliante să-i scuipe şi să arunce cu pietre după ei. Este singura soluţie ca aceşti nemernici să fie alungaţi şi să nu le mai dăm credit. Domnul Roibu se zbate de unul singur să creeze acest flux tehnologic necesar. Mai este puţin până atunci când Oltchim va merge bine.“

Leave a Response