|duminică, mai 19, 2024
  • Follow Us!

în curând, se va aproba lista celor 44 de beneficiari de locuinţe ANL 

• Primarul Romeo Rădulescu dă o veste bună râmnicenilor

În curând, se va aproba lista celor 44 de beneficiari de locuinţe ANL

Trei categorii de probleme au dominat audienţele acordate miercuri dimineaţa de primarul Romeo Rădulescu: problemele locative, problemele legate de retrocedări sau utilizări de terenuri şi cele relative la noile zone de parcare rezidenţială. Pentru prima categorie s-a comunicat că aprobarea listei celor 44 de beneficiari de locuinţe ANL se va aproba în şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul acestei luni, iar pentru cea de-a doua, solicitanţii au fost îndrumaţi să se prezinte cu documentele necesare în faţa Comisiei de fond funciar care s-a întrunit în aceeaşi zi.

În ceea ce priveşte problemele ridicate de unele parcări rezidenţiale, practica municipalităţii a fost aceea de a acorda solicitările cetăţenilor cu situaţiile din teren – respectiv amplasamentul blocurilor şi a arterelor de circulaţie secundare din cartiere – dispundu-se, astfel, eliberarea de ecusoane de parcare suplimentare locuitorilor a două blocuri din zonele Nord şi „1 Mai”. Nu în ultimul rând, ca urmare a audienţelor de miercuri, au fost programate mai multe deplasări în teren în zilele următoare în vederea identificării unor soluţii la problemele prezentate.

Leave a Response