|marți, mai 7, 2024
  • Follow Us!

Bugetul local al Râmnicului a fost rectificat în plus cu suma de 710.000 euro 

Bugetul local al Râmnicului a fost rectificat în plus cu suma de 710.000 euro

• pentru că a pierdut două procese în instanţă, Primăria Râmnicului trebuie să plătească despăgubiri totale de circa 21.000 de euro

La începutul acestei săptămâni, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat propunerea de rectificare a bugetului local pentru anul 2011, în plus cu suma de 2,9 milioane lei (710.000 euro), atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli. Bugetul pe acest an, rectificat, are o valoare totală de 187,2 milioane lei (46 milioane euro).
Pentru finanţarea proiectului „Reabilitare şi modernizare clădire Colegiul Naţional Al. Lahovari”, la sfârşitul lunii martie 2011 s-a încasat suma de 2,14 milioane lei prefinanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) – Fondul European de Dezvoltare Regională, iar pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Amenajare şi modernizare Grădina Zoologică”, s-a primit pe data de 31 martie 2011 suma de 385.300 lei ce reprezintă subvenţie finanţare program multianual – mediu şi ape.

„Prin Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, printre altele se dispune că unele venituri se cuprind în bugetul local prin rectificare bugetară locală numai după încasarea lor, astfel: până la data de 12 aprilie 2011 s-a încasat din impozitul pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare suma de 423.269 lei, cu 88.269 lei mai mult decât cea prevăzută anterior. La partea de venituri intervin următoarele influenţe: 2,14 milioane lei – prefinanţare Fondul European Dezvoltare Regională; 385.300 lei – subvenţie finanţare program multianual- mediu şi ape; 88.269 lei – venituri impozit din transferuri proprietăţi imobiliare; 170.000 lei – venituri din prestări servicii; 112.000 lei – venituri din concesiuni şi închirieri.

La partea de cheltuieli influenţele din această rectificare se regăsesc după cum urmează: 2,14 milioane lei – majorare sume alocate pentru proiectul «Reabilitare şi modernizare clădire Colegiul Naţional Al. Lahovari», prin lista de investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile; 385.300 lei – majorare sume alocate pentru obiectivul «Amenajare şi modernizare Grădina Zoologică» prin lista de investiţii; 370.269 lei – majorare sume alocate pentru investiţii buget local repartizate pe obiective de investiţii astfel: 75.000 lei – îmbunătăţirea parametrilor tehnici şi de siguranţă al alimentării cu energie electrică la baza de Agrement Ostroveni; 7.275 lei – asigurare servicii de comunicaţii pentru Primaria Râmnicului de către STS; 205.000 lei – cămin de bătrâni corp A – transformare în locuinţe sociale; 15.700 lei «Prelungire bulevardul Tineretului către nord, str. Gib. Mihăescu – Bulevardul Nicolae Bălcescu»; 11.440 lei – «Prelungire bd. Tineretului – sud bulevardul Dem Rădulescu str. Ostroveni»; 15.690 lei – «Pasaj denivelat suprateran pe bd. Tudor Vladimirescu»; 38.675 lei – Proiect multianual – 10.000 km de drumuri judeţene.

Având în vedere sentinţele civile investite cu formulă executorie prin care Primăria Râmnicului a fost obligată la plata unor cheltuieli în sumă totală de 84.613 lei se propun următoarele virări de credite: – suma de 17.700 lei pentru sentinţa civila 9437 din 20 octombrie 2010 privind plata a câte 300 lei pentru 59 de persoane cu titlu de despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre suma acordată şi cea cuvenită pentru participarea la alegerile locale parţiale – alegerea primarului; suma de 67.000 lei pentru sentinţa civilă 4147 din 3 iulie 2008 privind plata unor despăgubiri civile reprezentând contravaloarea lucrării de reamenajare a căii de acces de la strada Morilor la terenul proprietatea familiei Ionuţ şi Elena Popescu”, precizează Georgeta Pripas, director economic în cadrul Primăriei Râmnicului.

(P.C.)

Leave a Response