|duminică, mai 5, 2024
  • Follow Us!

SIF Oltenia îşi vinde acţiunile deţinute la Finca Drăgăşani, o societate… aflată în faliment 

SIF Oltenia îşi vinde acţiunile deţinute la Finca Drăgăşani, o societate… aflată în faliment

Zilele trecute, Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Oltenia a anunţat scoaterea la vânzare a pachetului de 300.000 de acţiuni (46,64% din capitalul social) deţinute la întreprinderea FINCA SA Drăgăşani. Licitaţia se va ţine la sediul SIF Oltenia în data de 31 iulie 2012, iar preţul de pornire al licitaţiei pentru pachetul de acţiuni scos la vânzare este de circa 750.000 lei, respectiv 2,5 lei/acţiune. Valorificarea pachetului de acţiuni se va face la cel mai bun preţ oferit. Pe lista acţionarilor de la FINCA Drăgăşani se mai regăsesc următorii: Asociaţia Salariaţilor şi membrii conducerii (40%), persoane fizice (6,97%), SC Voltinvest SA (3,45%), alte persoane juridice (2,93%). Despre SC Finca SA Drăgăşani putem spune că prin Sentinţa nr. 1078/5 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a deschis procedura falimentului, iar AMT Servicii Insolvenţă SPRL Craiova a fost numit lichidator al acestei societăţi. În baza Legii nr. 64 din 1995 privind procedura reorganizării şi falimentului, la sfârşitul anului 2009, Tribunalul Vâlcea a aprobat raportul administratorului judiciar şi a dispus trecerea la faliment şi dizolvarea debitoarei SC Finca SA.

Prin Decizia nr. 1659/27 noiembrie 2009, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis retragerea de la tranzacţionare pe piaţa bursieră a acţiunilor emise de SC Finca SA Drăgăşani, începând cu data de 2 decembrie 2009. Acţiunile SC Finca SA au fost prima dată tranzacţionate în data de 16 decembrie 1996, iar ultima tranzacţie efectivă a avut loc în data de 18 decembrie 2007, la un preţ mediu de 2,5 lei/acţiune. În luna august 2009, Administraţia Finanţelor Publice Drăgăşani, Serviciul Colectare, Executare Silită Persoane Fizice şi Juridice, a organizat, fără succes, o licitaţie pentru vânzarea unor active din cadrul SC Finca SA Drăgăşani. Zilele trecute, specialiştii SIF Oltenia au întocmit o situaţie detaliată privind deţinerile de acţiuni la societăţile comerciale din toată ţara. La nivelul judeţului Vâlcea, SIF Oltenia a moştenit de la fostul Fond al Proprietăţii Private (FPP) acţiuni la zece societăţi comerciale pe acţiuni, iar în decursul timpului a cumpărat pachete de acţiuni sau de părţi sociale la patru societăţi comerciale. Între timp, şi-a vândut toate acţiunile pe care le moştenise de la FPP, la patru societăţi comerciale (printre care şi SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA), rămânând astăzi cu pachete de acţiuni la următoarele societăţi din Vâlcea: SC Comcereal SA Vâlcea (13,2%), SC Finca SA Drăgăşani (46,6%), SC Remat SA Vâlcea (9,6%) şi SC Univers SA Vâlcea (73,7%). Dintre societăţile la care SIF Oltenia a cumpărat acţiuni sau părţi sociale, putem enumera doar câteva: SC Comat SA Vâlcea (10%), SC Evenimentul SA Râmnicu Vâlcea (30,4%), SC Gemina Tour SA Vâlcea (96,6%) şi SC Vinalcool SA Vâlcea (13%).

(Petre Coman)

Leave a Response