|luni, mai 20, 2024
  • Follow Us!

Buican e foc şi pară pe Frâncu din cauza cifrelor de la referendum 

Scandal în paradisul galben:

Buican e foc şi pară pe Frâncu din cauza cifrelor de la referendum

Râmnicenii au refuzat să se prezinte la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Prezenţa la vot în municipiul Râmnicu Vâlcea a fost de doar 45,04%. Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, este foarte nemulţumit de numărul mic al votanţilor din municipiu. În stilul său caracteristic, Buican aruncă vina pe edilul Emilian Frâncu. Concret, iată ce i se reproşează lui Frâncu: nu a avut ideea de a amenaja secţii de votare la ştrandul Ostroveni, unde la sfârşit de săptămână năvălesc mii de oameni şi la Stadionul Zăvoi, unde pe 29 iulie, Ziua Imnului Naţional, s-a înregistrat un număr important de oameni. Situaţia nu a fost roză nici la Drăgăşani, unde primarul Constantin Nedelcu a reuşit să convingă doar 45,72% dintre electori să se prezinte la vot. Topul localităţilor USL cu participare mică la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu: Stoileşti – 48,09%, Copăceni (prezenţă la vot de 49,06%), Berbeşti, cu 50,68%. Au existat şi situaţii fericite pentru USL: la Băile Olăneşti, oraş-staţiune: 117% prezenţă la vot; localitatea Fârtăţeşti (88,38%); Stăneşti (85,54%), Voineasa (84,84%).

Leave a Response