|joi, mai 2, 2024
  • Follow Us!

Avocaţii francezi i-au prezentat primarului Frâncu proiectul unui sistem de consultanţă juridică gratuită 

Avocaţii francezi i-au prezentat primarului Frâncu proiectul unui sistem de consultanţă juridică gratuită

Vineri la amiază, primarul Emilian Frâncu s-a întâlnit în biroul său cu o delegaţie formată din membri ai Baroului Avocaţilor din Vâlcea şi din avocaţi francezi din oraşul Pontoise (în apropierea Parisului), condusă de decanul avocaţilor vâlceni, Elena Monica Livescu. Delegaţia a prezentat edilului-şef proiectul unui sistem de consultanţă juridică gratuită adresat cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea, realizat în baza unui parteneriat între Barou şi administraţia locală. Sistemul există în Franţa de mai multe decenii sub numele de ”telefonul de permanenţă”, iar variantele în care s-a discutat aplicarea lui la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea ar viza o linie telefonică dedicată, la care, cu o frecvenţă săptămânală, să se ofere consultaţii juridice celor interesaţi, precum şi un spaţiu pus la dispoziţie de municipalitate în care, prin rotaţie şi în regim de voluntariat, avocaţii din Baroul Vâlcea să ofere sfaturi orientative de specialitate celor care se prezintă la aceste audienţe. Conceptul promovat este cel al ”justiţiei de proximitate”, apreciat de primarul Frâncu ca unul de ”mare interes”. Discuţiile pe această temă vor continua, în perioada următoare intenţionându-se finalizarea proiectului de convenţie între municipalitate şi Baroul vâlcean, care, după aprobarea în Consiliul Local, se va putea concretiza în consultanţă juridică gratuită pentru toţi cetăţenii Râmnicului.

Leave a Response