|sâmbătă, mai 4, 2024
  • Follow Us!

Profesoara Carmen Simeanu a fost găsită fără viaţă în cadă 

politist_omor_55785000

La data de 16 septembrie a.c., ora 06.53, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că o femeie de 49 ani, a fost găsită decedată în baia locuinţei sale,  din municipiu.

În baza sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă.

Astfel, în baia locuinţei, respectiv în cadă, a fost găsit cadavrul unei femei, care a fost identificat ca fiind al profesoarei Carmen Simeanu de la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea, din municipiul Rm.Vâlcea.

Procedându-se la examinarea exterioară a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violenţă sau de altă natură.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că victima locuia cu chirie în municipiul Rm. Vâlcea împreună cu concubinul său, P. Gabriel, de aproximativ 5 ani de zile, bărbatul fiind cel care a şi găsit-o şi care a declarat totodată, că nu are suspiciuni cu privire la deces şi împrejurările în care a survenit acesta.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei.

În continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc decesul, urmând ca după finalizare, rezultatul acestora să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, cu propunere de soluţie procedurală corespunzătoare.

 

15 Responses to Profesoara Carmen Simeanu a fost găsită fără viaţă în cadă

  1. dan

    Dumnezeu sa aibe grija de sufletul tau! Rip Carmen!

     
    • zdrupi

      Dumnezeu sa te aibe in paza ! kariami…ai fost o adevarata luptatoare!

      Alianta Aty + TCO

       
      • EvaDatul

        Odihneste-te in pace Kariami.

        A fost un om cum mai rar intalnesti, de o bunatate iesita din comun.
        Prietenii din BUG.

         
  2. A. Alfa

    in numele colegilor din A. Alfa (joc online): sincere condoleante familiei si rudelor. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

     
  3. SEBA7TM

    DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA SI SA FII O LUPTATOARE DINCOLO ASA CUM AI FOST SI PE IKARIAM R.I.P

     
  4. clod

    Fie ca sufletul tau Carmen” sa il cuprinda bunul Dumnezeu in mainile lui.

     
  5. Themis

    Dumnezeu sa te odihneasca kariami!

     
  6. Nashu

    RIP LIGHT!!!Nu te vom uita niciodata(ALIANTA POE LUMEA IKARIAM ETA)

     
  7. DraGfirE

    D-zeu sa te aibe in paza si fie cu tine mereu! O sa ne fie dor de tine pe ETA

     
  8. Sile2peu

    Dumnezeu sa te aiba in paza Light …… ai fost o adevarata luptatoare ……

     
  9. Silviu Adrian POPA

    Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tau.

     
  10. Catalin Traistaru

    Mai tii minte….. Carmen Simeanu si Catalin Traistaru vor prezenta Revelion TV ETALON 1994.Sunt Cata, Carmen, tu ai plecat ??? Dumnezeu sa te odihneasca in pace !!!!!

     
    • Alex

      nu te supara Catalin, dar ma intrebam daca nu cumva ai inregistrarea de la revelinul din 1994

       
  11. Geo

    Carmen draga..Acolo unde esti sa veghezi asupra noastra.. |Dumnezeu sa te odihneasca!

     
  12. Ionut

    Nu o sa va uit niciodata doamna profesoara!!!!

     

Leave a Response